Ce ar fi trebuit să fie câteva zile pline de relaxare s-au transformat a fi într-o experiență de coșmar pentru o familie de români aflată în Neptun. Din păcate, turiștii au trebuit să părăsească hotelul de patru stele în care se cazaseră după ce au descoperit ploșnițe în cameră.
O familie de români aflată în vacanță în Neptun a fost nevoită să treacă printr-un moment dificil, chiar în toiul nopții. Din păcate, după ce au descoperit ploșnițe în cameră, turiștii au fost nevoiți să părăsească hotelul în care se aflau.
Într-o postare făcută pe un grup de Facebook, familia a scris, la prima vedere, hotelul părea a fi într-o condiție foarte bună. Deși exteriorul arăta impecabil și mâncarea era bună, atunci când au încercat să se culce au văzut că deasupra patului mișunau ploșnițele.
Nevoiți să părăsească hotelul în toiul nopții
„Hotelul, la prima vedere, arăta impecabil, nu ai ce să reproșezi, mâncarea bună, totul arăta super. Doar că seara surpriză, deasupra patului ploșnițe. Foarte, foarte multe. A trebuit la ora 10 seara să ne mutăm, cu bagajele, cu copilul după noi. Nu este normal așa ceva, am rămas șocată pur și simplu, hotel de 4 stele cu un preț pe măsură!”, au scris turiștii pe Facebook, potrivit click.ro.
Din păcate, pe lângă experiența în sine, familia trebuie să se confrunte acum cu stresul legat de faptul că aceste insecte pot să fi rămas ascunse prin bagajele lor. Din acest motiv, unii internauți i-au sfătuit să aibă mare grijă atunci când revin acasă.
Ploșnițe în camera de hotel
Un internaut i-a sfătuit pe turiști să arunce tot ce nu pot spăla la peste 60 de grade. În caz contrar, turiștii riscă să își infesteze accidental propria casă cu ploșnițe.
„Mare grijă la bagaje când reveniți. Inclusiv unde v-ați mutat acum, le puteți face cadou. Sigilați bagajele, dezinfectați mașina, iar ce nu se poate spăla la peste 60 de grade aruncați, altfel riscați să vă infestați casa”, a scris un utilizator pe Facebook.































Comentează