Credite online și conturi false, schema prin care două persoane ar fi fost păgubite cu peste 20.000 de lei

Autor: Liana Ganea

Publicat: 23-09-2026 10:21

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un tânăr de 26 de ani, din judeţul Galaţi, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din Mureş, fiind acuzat că a înşelat două persoane prin intermediul unei pagini false de socializare. Bănuitul se dădea drept reprezentant al unei bănci, le promitea victimelor credite online sau refinanţări, iar ulterior le folosea datele personale şi bancare pentru a contracta împrumuturi fictive şi a face tranzacţii frauduloase. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 20.100 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au făcut marţi o percheztiţie la locuinţa unui bărbat din comuna Cosmeşti, judeţul Galaţi, întrun dosar penal care vizează infracţiuni de înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi fals informatic.

Potrivit anchetatorilor, în perioadele 13-16 iulie şi 18-19 august 2026, suspectul este acuzat că ar fi indus în eroare două persoane din judeţul Mureş, de la care ar fi obţinut date personale şi bancare, pe care le-ar fi folositt ulterior, fără drept, pentru contractarea unor credite prin intermediul unor instituţii financiare nebancare şi efectuarea unor operaţiuni financiare.

„Folosind datele personale ale celor două persoane vătămate, bărbatul ar fi contractat, în mediul online, trei credite, în valoare totală de 12.300 de lei. Totodată, în cazul uneia dintre persoanele vătămate, acesta ar fi utilizat, fără drept, datele unui card bancar şi ar fi efectuat operaţiuni financiare frauduloase, în valoare totală de 7.800 de lei. Prejudiciul total rezultat din activitatea infracţională este de aproximativ 20.100 de lei”, precizează IPJ Mureş via News.

În urma percheziţiei, poliţiştii au identificat şi ridicat cartele SIM şi un terminal mobil, despre care există date că ar fi fost utilizate la săvârşirea faptelor cercetate.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, bărbatul, în vârstă de 26 de ani, din judeţul Galaţi, fiind condus pentru audieri, iar în baza probelor acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, respectiv Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Postul de Poliţie Cosmeşti.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri