Creierul uman va fi conectat la internet. Tehnologia va permite 'descărcarea în stil Matrix' a informațiilor în creier

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-04-2019

Actualizat: 19-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste câteva decenii, oamenii vor crea o modalitate de a conecta creierul la internet, susțin oamenii de știință, potrivit stirileprotv.ro.

„Acest lucru va fi posibil cu ajutorul „nanoroboturi neuronale”, care vor fi implantate în corpul uman și vor fi conectate la rețea în timp real. Aceste dispozitive ar „naviga” în vasele de sânge umane, ar traversa bariera hemato-encefalică și se vor poziționa între ele sau chiar în celulele creierului”, spune Robert Freitas, Jr., autorul principal al cercetării, potrivit Mirror.

Tehnologia ar permite „descărcarea în stil Matrix” a informațiilor în creier, potrivit cercetătorilor.

Citește și: Două capodopere ale pictorului Van Gogh, furate acum mai bine de 16 ani, vor fi expuse din nou

Acest lucru oferă oamenilor acces instantaneu la toate cunoștințele disponibile pe internet, însă astfel ar putea evolua chiar și inteligența umană.

Deşi aceste lucruri pot părea greu de atins, oamenii de ştiinţă susţin că şi supercomputerele de astăzi sunt capabile să manipuleze suficiente date neuronale pentru un astfel de sistem.

„Acest lucru ar putea revoluționa democrația, ar spori empatia și, în cele din urmă, va uni grupurile culturale diverse într-o societate cu adevărat globală”, a spus Nuno Martins, de la Universitatea „Berkeley” din California, SUA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri