Cresc presiunile asupra lui Joe Biden: Pentru prima oară, părea să nu mă recunoască

Autor: George Traicu

Publicat: 20-07-2024

Actualizat: 20-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: britannica.com

Cresc presiunile asupra lui Joe Biden din partea democraților după ce un congresman democrat a declarat că Președintele a părut să nu-l recunoască. Seth Moulton, un congresmen democrat din Massachusetts, susține că a decis să ceară retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială ca urmare a faptului că președintele în vârstă de 81 de ani „a părut să nu îl recunoască” la un eveniment recent, notează The Guardian, potrivit Mediafax

Seth Moulton susține că s-a întâlnit cu Biden într-un grup restrâns pentru aniversarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia pe 6 iunie.

„Pentru prima oară, părea să nu mă recunoască”, a scris congresmenul democrat.

„Bineînțeles, asta i se poate întâmpla oricui pe măsură ce îmbătrânește, dar, uitându-mă la dezbaterea dezastruoasă de acum câteva săptămâni, trebuie să recunosc, ceea ce am văzut în Normandia face parte dintr-o problemă mai profundă”, a adăugat Seth Moulton.

„America are nevoie ca el să câștige și, precum majoritatea americanilor, nu mai am încredere că o poate face. Președintele ar trebui să se retragă din cursă”, spune congresmenul Seth Moulton.

Numărul democraților care îi cer lui Biden să se retragă a depășit 35.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri