Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Creşterea amenzilor aplicate în Deltă, contestată de pescarii recreativi/sportivi în Tulcea

s.iw.ro
pescar pescuit
Într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES de asociaţie se menţionează că o creştere de aproximativ 1.000% este "nejustificată" şi "în totală disonanţă cu realităţile din Delta Dunării şi cu cele social-economice din România, având în vedere amenda minimă ce a urcat de la 35 de lei la 3.000 de lei".

"Mai mult, aşa-zisa 'actualizare' cerută de legea RBDD este, în fapt, o raportare la un alt act normativ, respectiv la ordonanţa 57/2007 privind ariile naturale protejate, eludându-se netemeinic şi nelegal formulele de actualizare contabile sau bugetare care presupun raportarea la rata inflaţiei, salariul minim pe economie sau coşul zilnic", arată sursa citată.

APRS.RO atrage atenţia asupra faptului că simpla omisiune de a procura permisul de intrare în Deltă, care costă 5 lei/zi sau 100 de lei/an, iar pentru tulceni şi alţi riverani este gratuit, se sancţionează cu minim 5.000 lei, sumă care se plăteşte şi pentru alte încălcări ale legislaţiei, printre care intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale sau rutiere neautorizate în zonele strict protejate, recoltarea sau incendierea stufului, a papurii şi tăierea sau deteriorarea arborilor declaraţi monumente ale naturii ori din zone strict protejate.

"În felul acesta a fost alterat principiul evaluării pericolului social cuprins în textul Legii 82/1993, prin eliminarea plafoanelor de amenzi şi egalizarea acestora fără un studiu sau a unor estimări de impact care să ţină seama inclusiv de faptul că în RBDD sunt patru zone, dintre care una economică, cu 16 localităţi şi un oraş, Sulina, unde trăiesc în răstimpul de 365 de zile pe an circa 12.000 de locuitori", se precizează în comunicatul APRS.RO.

Potrivit sursei citate, noile sancţiuni vor duce la "creşterea expunerii la abuzuri, excese şi corupţie, la hărţuirea localnicilor şi vizitatorilor acestui loc".

"Drept urmare, turismul, ca activitate economică importantă, va avea de suferit, atât prin scăderea numărului de turişti, cât şi prin diminuarea activităţilor pe orizontala economică. Singurii avantajaţi de asemenea măsuri sunt marile resorturi, hotelurile scumpe, inaccesibile pentru oamenii de rând, dar care, într-un final, vor resimţi aceste efecte", se mai menţionează în comunicat.

Administraţia RBDD a anunţat că marţi a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care amenzile prevăzute în Legea nr. 82/1993 privind constituirea RBDD au fost aduse la nivelul celor din OUG nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.