Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CRH Ciment România îşi schimbă denumirea în Romcim

www.news.ro
hală, fabrică, întreprindere, industrie

Producătorul de materiale de construcţii CRH România, cu activităţi în producţia de ciment, agregate şi betoane, se va numi Romcim, începând cu data de 5 mai 2021, a anunţat miercuri compania.

Romcim este un brand românesc, cu o istorie de peste 30 de ani în industria locală a construcţiilor, potrivit news.ro.

„Romcim este un brand iconic în industria construcţiilor din România şi care înseamnă «acasă» pentru generaţii întregi de constructori, angajaţi şi pentru comunităţile în care suntem prezenţi. Romcim se regăseşte în ADN-ul companiei noastre şi reprezintă o bază solidă pentru contribuţia sustenabilă pe care vrem să o avem la construirea caselor şi conectarea oraşelor din România”, a declarat directorul general al Romcim, Guillaume Cavalier.

În luna martie, compania a adăugat două noi produse în portofoliu: Romcim Durabil (un ciment ecologic) şi Soilstab (o soluţie eficientă pentru stabilizarea straturilor suport pentru drumuri de acces în şantiere, proiecte greu accesibile, pavele).

Romcim, o companie care aparţine Grupului CRH, este unul dintre cei mai mari furnizori de ciment, agregate şi betoane pentru sectorul de construcţii din România. Romcim deţine fabricile de ciment din Medgidia şi Hoghiz, o staţie de măcinare în Tg. Jiu, două terminale de ciment, 18 staţii de betoane, nouă cariere, cinci balastiere şi un depozit de agregate.

În plus faţă de Romcim, Grupul Internaţional CRH mai deţine în România companiile Elpreco, specializată în producţia de BCA, pavele şi elemente prefabricate, şi Ferrobeton, specializată în construcţia de fundaţii, stâlpi sau grinzi.

CRH este cel mai mare producător de materiale de construcţii din lume, având circa 77.100 de angajaţi în aproximativ 3.110 unităţi operaţionale în 29 de ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.