Crima odioasă a unui român a șocat Germania. Și-a ucis soția și ulterior a zidit-o

Autor: Alice Draghici

Publicat: 24-10-2024

Actualizat: 24-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Reuters

Un român în vârstă de 47 de ani care locuiește în Germania a fost săltat de polițiști, fiind acuzat că și-a omorât soția și apoi i-a zidit trupul în pereții apartamentul din Stuttgart în care locuiau împreună.

Semnalul de alarmă l-au tras rudele femeii care au aunuțat dispariția acesteia pe 16 octombrie, după ce nu mai primiseră vești despre ea de câteva luni, informează Bild.

Anchetatorii l-au interogat pe partenerul ei, iar acesta s-ar fi încurcat în declarații și s-ar fi contrazis, motiv pentru care polițiștii au percheziționat locuința celor doi, folosind și un câine de căutare a cadavrelor umane.

„Când au deschis un zid, anchetatorii au descoperit un cadavru într-un spațiu gol și l-au reținut pe suspect”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Stuttgart.

Deocamdată, circumstanțele exacte ale faptei nu se cunosc și sunt în continuare investigate de autoritățile germane.

Suspectul a fost dus în fața unui judecător și, în prezent, el se află în arest pentru suspiciunea de crimă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri