Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criminali la volan: Mai mulți bucureșteni drogați au fost prinși de polițiști în timp ce își conduceau bolizii

Foto IPJ Sibiu
alcoolemie sofer sibiu craciun

Şoferi cu permisul de conducere suspendat sau fără permis, precum şi şoferi aflaţi la volan sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, aproape 100 de amenzi şi 16 certificate de înmatriculare şi 52 de permise auto reţinute după ce poliţiştii de la Direcţia de Poliţie Rutieră au făcut o razie în Capitală.

În timpul acţiunii, desfăşurată în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost oprit, pentru control, în trafic, un tânăr şofer de 26 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest acesta avea 0,58mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie news.ro.

Un alt tânăr de 21 de ani a fost depistat pe o stradă în Sectorul 5, în timp ce conducea o maşină sub influenţa substanţelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat faptul că acesta a consumat substanţe interzise. În ambele cazuri, şoferii au fost duşi la IML pentru prelevarea de mostre biologice, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

De asemenea, în urma acţiunii poliţiştilor, o femeie de 48 de ani, care se afla la volanul mașinii pe o stradă din Sectorul 2, avea 0,33mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesteia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice în următoarele 90 de zile. Femeia a fost amendată cu 1.305 lei.

Totodată, un şofer de 34 de ani a fost depistat tot în Sectorul 2, pe o altă stradă, în timp ce conducea o maşină, deşi avea permisul de conducere suspendat. A fost deschis dosar de cercetare penală, în acest caz.

În total, în urma raziei, poliţiştii au dat 98 de amenzi în valoare totală de 61.335 lei, şi au constatat 16 infracţiuni la regimul circulaţiei, astfel: 7 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului; 4 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive; 1 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere; 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu permisul suspendat/anulat; 2 conform Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Au fost reţinute şi 16 certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constate şi 52 permise de conducere, astfel: 26 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice-contravenţie; 13 pentru infracţiunile la regimul rutier; 3 pentru încălcarea regimului legal de viteză cu peste 50km/h; 7 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului; 1 pentru conducere agresivă.

Astfel de acţiuni ale Brigăzii Rutiere vor mai avea loc în Capitală, în perioada următoare.

Poliţia Capitalei a organizat o razie în cadrul căreia a depistat mai mulţi şoferi care s-au urcat la volan, după ce au consumat alcool sau chiar droguri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.