Candidatul Alianţei "România Înainte" la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a semnat joi Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României şi a valorilor societăţii deschise, scrie AGERPRES.
Crin Antonescu a semnat declaraţia în balconul Universităţii din Facultatea de Geografie, alături de rectorul Marian Preda, fostul preşedinte Emil Constantinescu, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, şi reprezentantul Seniorilor Ligii Studenţilor, Antonie Popescu.
"Am luat act şi am citit cu bucurie, cu surpriză plăcută, faptul că nu era vorba doar, cum înţelesesem inţial, de un angajament de intenţie, de orientare, gen o politică pro-occidentală. Aici apar nişte puncte foarte concrete care fac trimitere la momente istorice cu semnificaţie majoră şi un şir de întâmplări mă fac să fiu azi cu adevărat emoţionat şi cu adevărat determinat. (...) Intru pentru prima dată în viaţa mea în acest balcon mitic şi istoric. Nu am fost niciodată. Am fost zile şi nopţi jos, sub el, în acea manifestare, vorbesc de prima ei parte, de partea autentică, care a fost cel mai frumos moment din viaţa publică pe care am trăit-o eu în 35 de ani", a spus Antonescu.
El a adăugat că este onorat să fie în prezenta fostului preşedinte Emil Constantinescu, pe care l-a identificat drept preşedintele pe care l-a admirat cel mai mult şi "un model prezidenţial" pe care, dacă va fi pus în situaţia de a exercita mandatul de şef al statului, îl va urma.
"Mai mult, omul a cărui alegere, în toamna lui 1996, seara aceea a fost cea mai mare bucurie din viaţa politică de până acum, chiar dacă alteori am candidat şi eu şi am fost de atâtea ori ales. Aceea a fost prima schimbare majoră, prima alternanţă la putere, primul moment în care toţi cei care eram convinşi că trebuie să facem o schimbare, că democraţia înseamnă schimbare, alternanţă, am putut spune - am reuşit. Şi foarte mult din ceea ce s-a făcut bun de atunci până azi s-a clădit pe acea seară, pe entuziasmul, pe energia şi pe speranţa acelei seri", a menţionat Crin Antonescu.
Crin Antonescu a semnat Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.705
Liberalii prevăd un joc la rupere în Parlament: Efectul de domino care va lovi PSD, dacă vor ieși de la guvernare
1.705

5.644
Traian Băsescu le cere românilor să se pregătească de ce-i mai rău: Nu cumva ne îndreptăm către al Treilea Război Mondial?
5.644

4.494
Traian Băsescu vorbește despre cel mai negru scenariu din Orientul Mijlociu: Sper din suflet că nu se va ajunge acolo
4.494

2.255
Are sau nu are Iranul armă nucleară? Băsescu răspunde și explică rolul scutului de la Deveselu
2.255

5.421
'Suntem într-o fundătură economică. M-am scârbit când am văzut sporuri de 35% din salariu': Traian Băsescu trage un semnal de alarmă asupra crizei și datoriilor României
5.421

10.949
Nicușor Dan a încălcat ”armistițiul” cu SPP: Vecinii de bloc ai președintelui explică cum se comportă, de când a ajuns la Cotroceni
10.949

4.407
Partenera lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, merge în SUA: A fost invitată de Melania Trump la un eveniment foarte important
4.407

4.770
Dan Voiculescu lansează o profeție terifiantă pentru actualele partide din coaliție: Vor culege ură, dispreț și dezinteres!
4.770

4.132
Nicușor Dan face un anunț cu implicații majore, după discuții la Bruxelles: Anul acesta este crucial
4.132

5.308
Începe scandalul Delegatocrația
5.308

698
Primarul Capitalei: Oriunde te-ai afla în Centrul Bucureştiului, la o singură privire, în orice direcţie te-ai uita, ceva îţi "zgârie retina"
698

11.435
Surse: Bolojan și Simion au bătut palma în culise. AUR ar susține Guvernul în Parlament
11.435

197
Armata ca Hub de pregătire profesională si Divizia de elită „Lupii Carpaților”! Cum am pierdut 10 ani si 10 miliarde!
197
















Comentează