„Ochii la minge. Când plouă cu declarații, trebuie să ne uităm la fapte”, este avertismentul candidatului la prezidențiale Crin Antonescu, după discuția aprinsă între Trump și Zelenski de la Casa Albă. „Conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin, am sprijinit și vom sprijini Ucraina. Am ajutat cu tot ce am putut, am fost buni vecini, dar repet și subliniez: partenerul nostru în această discuție este administrația Trump. Încă un an de război este prea mult pentru noi”, atrage atenția Antonescu.
„Ochii la minge. Când plouă cu declarații, trebuie să ne uităm la fapte”, scrie Antonescu pe Facebook. Candidatul coaliţiei la prezidenţiale susține că „președintele Trump nu îl lasă pe Putin să facă ce vrea e o teză falsă”.
„Președintele Trump își respectă angajamentul față de România, iar asta se vede în noile investiții pe care Statele Unite le vor face la scutul de la Deveselu”, spune Crin Antonescu.
El mai afirmă că negocierile dintre partea americană și cea ucraineană sunt mai mult decât ceea ce se vede în câteva minute filmate ieri, iar acestea ne vizează direct prin prisma faptului că avem nevoie de pace la granițe. „Acesta este interesul primordial al României”, subliniază Antonescu.
„E momentul perfect ca Europa să arate că este puternică. E nevoie de găsirea unor punţi comune cu partea americană pentru asigurarea unei păci durabile”, arată candidatul la prezidenţiale.
„Partenerul nostru, de 35 de ani, sunt Statele Unite ale Americii. Conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin, am sprijinit și vom sprijini Ucraina. Am ajutat cu tot ce am putut, am fost buni vecini, dar repet și subliniez: partenerul nostru în această discuție este administrația Trump. Încă un an de război este prea mult pentru noi. Pragmatismul este singura opțiune”, apreciază Antonescu.
Scandalul de la Casa Albă
Comentează