Crin Antonescu dezvăluie cu ce partide și președinți a votat de la Revoluție până în prezent

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-03-2025 10:58

Actualizat: 03-03-2025 13:22

Article thumbnail

Sursă foto:  Cristian Cristel / Xinhua News / Profimedia

Candidatul comun la prezidențiale, Crin Antonescu, a dezvăluit luni, într-un interviu pentru Hotnews.ro, cu ce partide a votat de la Revoluție până în prezent, dar și cu ce președinți. Chiar dacă a votat cu PNL în majoritatea cazurilor, el a menționat că a votat și cu UDMR „ca vot util” la alegerile de anul trecut.

Întrebat la Hotnews cu cine a votat după Revoluție, Crin Antonescu a spus: „Păi am votat cu PNL, mă rog, în diversele combinații în care a fost el, adică și în Convenția Democratică, și când a candidat singur și în USL în 2012. N-am putut vota cu PNL acum pentru că eram la Bruxelles, eram în Diaspora ca vot, și n-am avut listă la Camera Deputaților și atunci am votat cu UDMR”.

El spune că a ales UDMR pentru că crede că este „o formațiune care are un rol benefic în echilibrul politic românesc”.

Antonescu a explicat și de la i-a votat pe Iliescu sau Iohannis.

„La președinți, am votat în 1990 cu Radu Câmpeanu, în 1992 cu Emil Constantinescu, în 96 cu Emil Constantinescu, în 2000 cu Iliescu, am fost dintre cei care cu greu m-am dus, dar era împotriva lui Vadim Tudor, în 2004 cu Băsescu, deși aveam rele presimțiri și s-au adeverit, în 2009 am candidat eu și în turul doi l-am susținut pe Mircea Geoană, în 2014 nu i-am făcut campanie, nu l-am susținut, dar am votat cu Klaus Iohannis și în 2019 mi-am anulat votul pentru că mi-a displăcut profund ideea președintelui Iohannis de a refuza o dezbatere măcar în turul doi”, încheie Antonescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri