Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, dezvăluie faptul că s-a întâlnit cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, în avion sau în lifturi la Bruxelles, dar relațiile au fost ”civilizate chiar și cu Băsescu”. Antonescu trage un semnal de alarmă și arată că Traian Băsescu, deși este pe finalul carierei politice, oamenii care i-au stat în jur sunt în continuare în vârful politicii și ne dau lecții de moralitate. Crin Antonescu i-a dat ca exemplu pe Cristian Preda sau Gabriel Liiceanu, care îl ridicau în slăvi pe Traian Băsescu, iar acum dau lecții de moralitate.
”Cred că în nemărginita mea gentilețe i-aș spune ”bună ziua”. Cred că ne-am mai întâlnit în avion sau prin vreun lift pe la Bruxelles.
Dincolo de relațiile politice și de disputele politice, discuțiile private au fost civilizate chiar și cu Traian Băsescu.
Traian Băsescu se îndreaptă către finalul carierei politice, oricum s-au lepădat toți cei care îi erau foarte slugarnici, domnul Liiceanu, cu domnul Pleșu și alții care au fost ”diriginți ai conștiinței românești” în perioada Băsescu. Toți acești oameni nu au nicio remușcare pentru că au susținut un răufăcător politic. Acești oameni vor continua în România dincolo de sfârșitul politic al lui Traian Băsescu.
De câte ori cum din nou și din nou acești oameni intervin extraordinar de cunoscători, cu autoritate morală, vin și ne explică diverse. Ei uită cum țopăiau pe plajă ca să facă un clip cu Elena Udrea. Domnul Cristi Preda vine și ne dă acum lecții de moralitate, când doamna Udrea a ajuns la pușcărie, nu mă pronunț pe drept sau nedrept, că e justiția lor.
Nu pot să sar în aer cum face toată lumea cu Gheboasă când domnul Liiceanu era foarte extaziat când a venit băiatul ăla din Suedia cu ”plăcuța suedeză”. Omul ăla mai avea puțin și putea fi decorat, iar domnul Liiceanu ne spunea ce frumos i-a spus-o cel cu plăcuța.”, a spus Crin Antonescu, la emisiunea ”Marius Tucă Show”, de la Gândul.
Comentează