Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, a prezentat, joi, bilanţul activităţii instituţiei pentru anul 2020.
Întrebat de ce DNA nu a luat o măsură preventivă faţă de fostul ministru Alexe la momentul declanșării cercetărilor din dosarul de mare corupţie al acestuia, procurorul şef al DNA a explicat că magistratul anticorupţie care investighează cauza a considerat că nu este oportună o astfel de procedură.
Dosarul fostului ministru Alexe este un dosar nou declanșat iar faptele comise s-au întins până în perioada stării de urgenţă, potrivit detaliilor furnizate de DNA.
"Vreau sa va spun ca cele doua dosare nu au fost instrumentate de acelaşi procuror. Fiecare procuror e independent sa administreze probe cum dorește.
Privind dosarul cu milionul de euro cash, caz flagrant, acolo la faptele flagrante chiar procedura ne permite sa operam urgent. Sa constatăm fapta.
Când se constata fapte flagrante se iau si masuri preventive. Nu am discutat cu procurorii ca sa vad ce ii mana in lupta. Se poate ca in fiecare caz procurorul sa urmărească si altceva.
In cazul celălalt, al fostului ministru Alexe, e un dosar aflat pe rol dar acolo se administrează probe in continuare. Nu am avut infracțiune de flagrant. Dosarul e mai complex si nu s-a stabilit toate împrejurările
Vorbim de posibile fapte de corupție iar in al doilea dosar e in plina desfășurare.
Procurorul își face cauza astfel încât să se afle adevărul. Daca el considera ca e oportun anchetei sa nu dispună masuri este decizia sa", a spus Crin Bologa.
Comentează