Un bărbat cu dublă cetățenie rusă și britanică a apărut marți în fața unei instanțe din Londra, fiind acuzat că a trimis criptomonede pentru a finanța milițiile separatiste din estul Ucrainei, folosite pentru achiziționarea de arme și echipamente militare, notează Reuters.
Mikhail Vlasov, în vârstă de 53 de ani, este acuzat de încălcarea sancțiunilor britanice impuse Republicilor Populare Donețk și Lugansk, entități autoproclamate, pro-ruse din Ucraina. Acesta a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare, care vizează tranzacții în valoare totală de aproximativ 4.000 de lire sterline efectuate între aprilie 2022 și aprilie 2023, potrivit mediafax.
Procurorul Anja Hohmeyer a explicat că Vlasov a transferat criptomonede către organizații pro-ruse care, conform propriilor site-uri, utilizează fondurile pentru achiziționarea de drone, muniție, arme și uniforme pentru milițiile din regiunile Lugansk și Donețk. Ea a subliniat că este vorba despre un comportament deliberat menit să ocolească sancțiunile și să sprijine efortul militar al armatei ruse în estul Ucrainei.
Acestea sunt doar a doua serie de acuzații de acest tip formulate în Marea Britanie după impunerea sancțiunilor contra Rusiei, care a declanșat invazia în Ucraina în februarie 2022 și controlează în prezent aproximativ 19% din teritoriul ucrainean.
Comentează