Cristian Chivu a recunoscut marţi că îşi doreşte "o carieră la fel de importantă" ca a lui Diego Simeone, omologul său de la Atletico Madrid şi adversarul său de miercuri, din etapa a cincea a Ligii Campionilor, pe stadionul Metropolitano din capitala Spaniei.
"Palmaresul său, tot ce a făcut pentru fotbal, atât în Italia, cât şi cu selecţionata Argentinei... L-am înfruntat ca jucător, când a început ca antrenor la Catania. Iar în acel sezon l-am admirat şi i-am acordat o atenţie deosebită, pentru că mi-a plăcut întotdeauna ca jucător. Şi ca antrenor şi-a transmis întotdeauna ideile sale de la început", a afirmat antrenorul celor de la Inter Milano.
''M-am întâlnit cu el în Libia (cu ocazia unui amical, în acest sezon). L-am salutat înainte de meci, mi-a spus nişte cuvinte frumoase, am glumit. Are mai multă experienţă decât mine. Încă am părul negru, dar nu va fi pentru mult timp. Îmi doresc să am o carieră la fel de importantă ca a sa", a precizat Chivu în cursul unei conferinţe de presă, la Estadio Metropolitano, unde a subliniat că nu se simte "nici mai bun, nici inferior" faţă de Simeone şi ceilalţi mari antrenori.
Chivu vede la echipa sa "încredere, multă determinare şi multă dorinţă", în ciuda eşecului suferit duminică în derby-ul cu AC Milan (0-1), în campionatul Italiei.
"Avem un meci important cu Atletico. Ştim cât este de greu să joci aici şi vrem să arătăm toate lucrurile bune pe care le-am făcut în ultimele săptămâni. Din obişnuinţă, văd paharul pe jumătate plin şi adaug lucruri în el. Dar nu este pe jumătate plin, paharul este deja plin", a precizat românul, potrivit AGERPRES.
Acesta a recunoscut că echipa sa a avut probleme în obţinerea unor rezultate bune împotriva principalelor rivale din Serie A în acest sezon.
"Ne lipseşte ceva, pentru că nu am obţinut prea multe în meciurile directe, în afară de cel cu Roma", a spus Chivu.
Românul a evidenţiat-o pe Atletico Madrid drept una dintre pretendentele la câştigarea Ligii Campionilor.
"Pe baza a ceea ce au arătat în ultimii ani şi în Liga Campionilor sub conducerea lui Simeone, sunt o echipă cu calitatea necesară de a merge cât mai departe posibil", a menţionat Cristian Chivu.






























Comentează