Cristi Danileț, de acord cu sancționarea parlamentarilor care tulbură activitatea: Legile nu se pot adopta sau împiedica cu forța

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-09-2018

Actualizat: 06-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Camera Deputaților a decis, miercuri, schimbarea regulamentului astfel încât parlamentarii care tulbură activitatea forului să fie sancționați. Judecătorul Cristi Danileț consideră că măsura este una bună, menționând că legile nu se pot împiedica sau adopta cu forța.

"Înțeleg că de ieri se interzice parlamentarilor să protesteze în Parlament. Foarte bine: Parlamentul trebuie să fie un loc sacru, unde se țin dezbateri politice, nu unde au loc dispute civice.
Noi am votat oameni care să ia decizii în numele nostru și pentru noi, în urma unor discuții, fie ele și aprinse, dar bazate pe argumente, nu pe greve, proteste, pancarte, muzică la difuzoare, fluierături, huiduieli. Legile nu se pot adopta sau împiedica cu forța. Căci tocmai acesta e scopul dreptului: împiedicarea forței.
Cu alte cuvinte, sunt pentru forța dreptului, nu pentru dreptul forței. Și încă ceva: poporul va fi întotdeauna cum sunt conducătorii, nu invers", scrie magistratul pe Facebook.

Propunerile de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor aparţin preşedintelui comisiei pentru regulament, social-democratul Eugen Nicolicea.

"Este interzisă perturbarea activităţii parlamentare, proferarea de insulte sau calomnii, atât de la tribuna Camerei, cât şi din sala de şedinţe a plenului, a comisiilor sau a celorlalte organisme de lucru ale Parlamentului. Preşedintele de şedinţă cheamă la ordine deputatul care tulbură dezbaterile sau creează dezordine. În cazul în care, după chemarea la ordine, deputatul continuă să se abată de la regulament sau împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor, preşedintele de şedinţă retrage cuvântul, iar dacă acesta persistă dispune eliminarea din sală. Secretarul general asigură fără întârziere punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul personalului DAI al Camerei Deputaţilor", prevede proiectul de hotărâte adoptat în acest sens.

Un alt articol prevede că este interzisă desfăşurarea de bannere şi pancarte în plen. Deputaţii opoziţiei au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională acest proiect.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri