Judecătorul Cristi Danileț critică în termeni duri atacurile actualei puteri la adresa DGIPI, SRI, SPP, Poliției, DNA, Jandarmeriei, PICCJ, ICCJ sau a Armatei.
"Poate că cineva remarcă totuși succesiunea atacurilor, destructurărilor și decredibilizarilor la adresa următoarelor instituții: DGIPI, SRI, SPP, Poliția, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus și tare a "abuzurilor instituțiilor de forță".
Știm cu toții ce ar însemna lipsirea de eficiență sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituții: servicii, politie, justiție, armată?
Și, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispozițiilor art. 118 alin. (1) din Constituție potrivit cărora "Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (...) a democraţiei constituţionale" ? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind ... democrația, că tot am văzut azi că e in scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizați că ar fi ... constituțional!?
Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor", scrie pe Facebook Cristi Danilet.
Citește și: Ion Cristoiu DEZVĂLUIE strategia lui Liviu Dragnea pentru campania de la prezidențiale - Cum va LUPTA cu DNA
Comentează