Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Bușoi: UE va da 4 mld de euro pentru lupta împotriva cancerului. România mai are la dispoziție sume generoase pentru această misiune din POS și PNRR

La lansarea proiectului “Împreună Învingem Cancerul”, organizat de  grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, în colaborare cu revista Politici de Sănătate, am prezentat astăzi strategia Uniunii Europene pentru lupta împotriva cancerului, spune Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European.

”Am fost foarte onorat să particip la eveniment - cu reprezentare la cel mai înalt nivel - alături de dr. Diana Păun, Consilier Prezidențial – Departamentul de Sănătate Publică, Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor, Adrian Gheorghe, președinte CNAS, Roxana Stroe, președintele ANMDM, reprezentanții pacienților și ai industriei farmaceutice.

Ca președinte al Intergrupului de Luptă Împotriva Cancerului din Parlamentul european, misiunea anti-cancer este pentru mine un scop asumat. Planul european “EU Beating Cancer” va utiliza toate instrumentele de finanțare disponibile, mai exact un total de 4 miliarde euro, care vor fi alocate acțiunilor de combatere a cancerului. Scopul misiunii noastre este să creștem rata de supraviețuire a bolnavilor de cancer până la 75% în 2030, comparativ cu 47% în prezent, acordând mai multă atenție prevenirii, tratamentului, îngrijirii bolnavilor și a supraviețuitorilor cu cancer.

O bună parte din acești bani, 1,25 miliarde euro, vin din EU4Health, Programul de Sănătate al Uniunii pentru care am fost responsabil și care a fost aprobat recent cu o majoritate clară în Parlamentul European. Împreună cu colegii mei din Grupul PPE și având sprijinul eurodeputaților din toate familiile politice din Parlament, sunt mândru că am reușit să impun lupta împotriva cancerului ca prioritate absolută a acestui Program.

Cancerul este și în topul priorităților Programului de Cercetare și Inovare al UE, Horizon Europe. Acesta ar putea furniza 2 miliarde de euro pentru a sprijini misiunea împotriva bolii, pe care am propus-o ca responsabil al Comisiei de sănătate pentru programul Orizont Europa.

În același timp Erasmus +, Institutul European pentru Tehnologie și Marie Skłodowska-Curie ar putea furniza până la 500 de milioane euro, în total, pentru proiecte în domeniul educației, formării și cercetării în domeniul cancerului.

În paralel, Programul Europa digitală va pune la dispoziția statelor membre 250 milioane euro pentru proiectele legate de cancer.

Pentru lupta împotriva cancerului va trebui să mobilizăm și o bună parte din cele cel puțin 5 miliarde de euro pe care România le are la dispoziție pentru Sănătate (prin POS și PNRR), din cele 80 de miliarde de euro care îi sunt rezervate țării noastre pentru următorii ani.

Este important acum să ne mobilizăm pe 2 direcții: să fim activi în dezbaterile europene și să ținem cont de toate ideile și direcțiile bune la nivel european, care pot contribui la conturarea unui Plan Național pentru Combaterea Cancerului pragmatic și eficient și să atragem cât mai mulți bani europeni din bugetul centralizat pentru EU beating cancer plan (4 miliarde de euro), acolo unde vom fi în competiție cu alte țări și alte proiecte.

Scopul proiectului “Împreună Învingem Cancerul”, lansat astăzi, este să ofere sprijin autorităților române pentru elaborarea Planului Național de Combatere a Cancerului, astfel încât toți pacienții să aibă acces rapid și egal la diagnostic, tratament și monitorizare de cea mai bună calitate.”, susținut europarlamentarul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.