Vladimir Putin a susținut o conferință de apoape patru ore la Kremlin în care a anunțat că Rusia nu va porni un alt război dacă va fi respectată de Occident. Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, avertizează că ceea ce dorește președintele Rusiei este de fapt ca liderii europeni să accepte pretențiile sale cu privire la Ucraina.
„Cine s-a întâlnit și îl cunoaște cât de cât pe președintele Federației ruse, ca de altfel și pe ministrul adjunct de Externe, Ușakov, sau cei care sunt în cercul apropiat al liderului de la Kremlin știu foarte bine un anume tip de atitudine, și anume ca Vladimir Putin să considere că este tratat cu respect este un anume tip de respect, în sensul că, indiferent de ce decizie va lua, cealaltă parte, în speță inamicul, Occidentul, Vestul, pentru că nu e așa, mesajul clar în Federația Rusă este că Occidentul a atacat Federația Rusă instrumentalizând Ucraina. trebuie de fapt, să-l ia în serios”, a spus fostul ministru de Externe la Antena 3 CNN.
"Statele din lumea vestică, sigur, trebuie să facă și să adopte două demersuri clare"
Diaconescu avertizează asupra faptului că Putin trebuie luat în serios.
„Ceea ce dorește este să fie luat în serios, sigur, neintrând în detalii ce înseamnă acest lucru. Ceea ce dumneavoastră corect ați prezentat generic se arată a fi reiterarea solicitărilor pe care, de ani de zile și mult mai clar, după februarie 2022, autoritățile de la Moscova le-au transmis în spațiul occidental și Ucrainei. Ucraina nu mai trebuie să aibă un drept suveran, atât în ceea ce privește decizia politică, inclusiv de aderare la Alianța Nord-Atlantică, dar și în legătură cu propriul teritoriu.
Iar statele din lumea vestică, sigur, trebuie să facă și să adopte două demersuri clare. În primul rând, să-și retragă garanțiile de securitate pe aliamentul din 1997 și, în al doilea rând, să recunoască un drept egal de raportare la Federația Rusă, într-o nouă arhitectură de securitate, cu mai mult de centre de putere. Și aici suntem. Practic, nu există niciun pas înapoi, dincolo de nuanțe, dialog, conversații într-o formă sau alta, directă sau prin intermedieri”, a explicat Diaconescu.
În opinia fostului ministru, deocamdată nu se poate vorbi de pace
„Președintele Putin trebuie să se întoarcă acasă cu cuvântul victorie, fie după câmpul de luptă, fie de la o eventuală masă a negocierilor. O perspectivă cât de cât realistă am putea avea în condițiile în care s-ar decide încetarea focului. Câtă vreme acest lucru nu se întâmplă orice element diplomatic, politico-diplomatic, poate spune 'nu contați pe noi câtă vreme trageți în voi nu avem cum să intervenim și să garantăm un anume tip de pace'.
Să sperăm că discuțiile de la Miami, de la Washington vor avea un rezultat. Să sperăm că această pace, într-o formă sau alta, mai ales printr-un armistițiu, va fi reușită și pe baza unui astfel de abțineri de la angajarea violentă, să existe căile privind o negociere, o agendă. În acest moment nu există o agendă de pace, nu există ceva convenit din această perspectivă”, a mai spus Diaconescu.
Vladimir Putin, mesaj pentru Ucraina
Vladimir Putin a ținut o conferință de presă de patru ore, la Kremlin. Pe peretele din spatele lui Putin a fost amplasată o hartă a Rusiei, care conține nu doar Crimeea, anexată în 2014, ci și cele patru regiuni din estul Ucrainei pe care Rusia le-a înglobat formal în 2022. Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.
„Ne-ar plăcea foarte mult să trăim în pace anul viitor, fără conflictele militare. Și reiterez că ne-ar plăcea să rezolvăm toate problemele controversate prin discuții. Sper că veți fi de acord: va trebui să eradicăm cauzele profunde ale conflictului, astfel încât acesta să nu se mai repete în viitor, de dragul unei păci durabile și juste.(...) A spune că respingem orice sau că refuzăm orice (compromis) este nepotrivit și nefondat. Mingea este în întregime în terenul așa-zișilor noștri adversari occidentali, al șefului regimului de la Kiev și al sponsorilor europeni”, a declarat președintele rus.
Putin a mai spus că este dispus să colaboreze cu Europa, Regatul Unit și Statele Unite, dar în condiții de statut egal.
„Suntem gata să colaborăm cu voi: cu Regatul Unit, cu Europa și cu SUA, dar pe picior de egalitate, cu respect reciproc. Dacă vom ajunge în sfârșit la acest punct, toată lumea va beneficia”, a spus el.





























Comentează