Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Ghinea DESFIINȚEAZĂ măsurile propuse de PSD pentru guvernare: plafonarea prețului la energie, O BOMBĂ

cristian ghinea

Cristian Ghinea, vicepreşedinte USR şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, estimează că implementarea măsurilor susţinute de Partidul Social Democrat, în eventualitatea intrării la guvernare, ar depăşi 30 de miliarde de lei. El atrage atenţia asupra faptului că România nu trebuie să depăşească în acest an un deficit bugetar de 8% din PIB, iar anul viitor de 6,2% din PIB. Într-o postare pe Facebook, Ghinea îi îndeamnă pe liberali să lase Ministerul de Finanţe social-democraţilor, deoarece vrea să vadă cum fac aceştia bugetul pentru 2022.

Citește și: Florin Cîțu NU CEDEAZĂ, rămâne PROPUNERE de premier - Ministerul la care liberalii NU VOR SĂ RENUNȚE nici în ruptul capului .

 

"PNL nu discută cu un partid responsabil fiscal ca USR, dar se milogeşte la PSD-30-miliarde-dintr-un-foc. Evident, şi PNL şi PSD fantazează la alte 50 miliarde lei din PNDL, bani care nu există şi nu vor avea de unde să bugeteze. În acest timp subminează posibilitatea de a trage banii din PNRR - care există, sunt reali, trebuie doar să nu ne împuşcăm în picior. (...) PNL, doar o singură chestie te rog: dacă pupaţi Piaţa Endependenţei astăzi, măcar lasă Ministerul de Finanţe la PSD. Vreau să văd cum face PSD un buget pentru 2022. Te rog", scrie Ghinea pe pagina sa de socializare.

Potrivit fostului europarlamentar, creşterea pensiilor ar presupune 24,3 miliarde lei, iar a alocaţiilor 3 miliarde lei. El arată că lipsa unei formule predictibile pentru creşterea pensiilor riscă "să arunce în aer" PNRR.

"După ce, săptămâna trecută, PSD cerea imperativ aplicarea legii, astăzi au dat-o la întors. O creştere de pensii de 11%. De ce 11% şi nu 10,5 sau 11,5? Mister. Cineva de la PSD s-a apucat de croşetat bugetul şi le-a dat cu virgulă. Asta rezolvă problema cu PNRR? Evident că nu. Că aplică legea Olguţa integral sau că vin cu o cifră din burtă mai mică e fix invers faţă de ceea ce trebuie pentru PNRR: o formulă predictibilă, bazată pe factori statistici, aplicată automat în fiecare an", arată Ghinea.

În opinia vicepreşedintelui USR, legea de plafonare a preţului la energie reprezintă "o bombă bugetară", deoarece "impune un mecanism prin care statul promite că dă nişte bani firmelor din energie, pe diferenţa de preţ". Cristian Ghinea precizează că plafonarea preţului "sună bine ca PR", dar presupune mutarea tuturor costurilor pe buget. El estimează că măsura va avea un impact bugetar de "minim" 3 miliarde de lei.

"Aici e şi o sursă mare de corupţie: să aprobe politicienii dosar cu dosar de returnat banii către companii. Oamenii care nu au fost capabili să împartă granturile mici pentru firme pe urgenţă de pandemie fără să încerce să le fraudeze (i-a oprit Năsui), vor avea de decis din pix miliarde de lei compensaţii către companiile din energie. Să vă ţineţi anul viitor", scrie el.

Ghinea adaugă însă că totalul de 30 de miliarde de lei ar reprezenta "doar lista scurtă a PSD" şi că la această sumă s-ar putea adăuga şi impactul altor măsuri susţinute de social-democraţi, "fel de fel de propoziţii generale care cert costă, dar nimeni nu ştie cât".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.