Cristian Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, creşte predictibilitatea şi încrederea companiilor să investească

Article thumbnail

Sursă foto: profit.ro

Integrarea europeană reduce incertitudinea, creşte predictibilitatea şi oferă companiilor locale şi străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.

Acesta a participat, la Chişinău, la cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale organizate de Banca Naţională a Moldovei, alături de Banque de France şi BNR, potrivit unei postări publicate pe LinkedIn.

"Republica Moldova avansează pe drumul integrării în Uniunea Europeană. Este un drum lung, dificil, care cere reforme, instituţii puternice, politici credibile şi multă disciplină. România a parcurs, la rândul ei, acest drum şi ştie cât de mult contează sprijinul partenerilor atunci când transformările sunt profunde. Dar rezultatele unui asemenea proces sunt cât se poate de concrete. Integrarea reduce incertitudinea, creşte predictibilitatea şi dă companiilor, locale şi străine, mai multă încredere să investească pe termen lung. Pentru oricine priveşte cu scepticism integrarea europeană, este suficient să se uite la evoluţia soldului investiţiilor străine directe ale României în ultimii 20 de ani", a scris Cristian Popa.

Oficialul BNR a subliniat, totodată, sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

"Moldova nu este singură. Are alături România şi partenerii săi europeni. În plus, are oameni extrem de competenţi, care sunt convins că o vor ghida cu succes spre atingerea acestui obiectiv. În acest proces, implicarea, determinarea şi energia Guvernatoarei Anca Dragu sunt puternice, se văd deja în ritmul reformelor şi în rezultatele obţinute", a afirmat acesta.

Potrivit lui Cristian Popa, integrarea europeană are efecte care depăşesc îndeplinirea unor reguli şi criterii.

"Integrarea europeană nu înseamnă doar reguli şi criterii. Înseamnă instituţii mai puternice, mai multă încredere şi, în timp, condiţii mai bune pentru investiţii, creştere şi prosperitate", a susţinut membrul Consiliului de Administraţie al BNR.

El s-a referit şi la colaborarea dintre băncile centrale din România şi Republica Moldova.

"BNR şi BNM sunt două instituţii diferite, din două state diferite, dar nu am uitat niciodată că vorbim aceeaşi limbă, că avem rădăcini comune şi o relaţie construită în timp pe încredere şi colaborare. Iar această colaborare capătă, tot mai mult, o dimensiune europeană", a transmis Cristian Popa.

În opinia sa, convergenţa este un proces de durată, iar BNR va continua să sprijine Banca Naţională a Moldovei în parcursul său european.

"Convergenţa nu se întâmplă peste noapte, este un proces de lungă durată. Iar Banca Naţională a României este un partener de drum lung, pregătit să rămână alături de Banca Naţională a Moldovei pe tot parcursul său european", a mai scris Cristian Popa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură21°C
Senin
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri