Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Rizea își dorește o alianță cu PAS: Fără să șantajăm așa cum fac alții

stiri.md
cristian rizea

„Partidul Politic „Noi” alege să fie alături de o forță politică, care își dorește cu adevărat ca Republica Moldova să ajungă un stat de drept, iar singura forță politică care își dorește asta e PAS. Partidul Politic „Noi” va face majoritate în Parlament cu PAS, fără ca să șantajeze, așa cum procedează alții”, a declarat Mihai Cristian Rizea.

„Am cunoscut abuzurile acestui sistem represiv din Republica Moldova, 6 luni am fost ținut prizonier în Penitenciarul 13, fără niciun motiv legal, o dovedesc încheierile judecătorului care a judecat dosarul de extrădare. Cu toate astea, din 18 ianuarie trebuia să fiu pus în libertate. Din 30 în 30 de zile slugile lui Plahotniuc și ale lui Dodon, Ghenadie Pavliuc, președintele Judecătoriei Ciocana, Ghenadie Morozan de la Curtea de Apel, soțul verișoarei lui Plahotniuc, mă judecau „aleatoriu”, din 30 în 30 de zile dosarul pica doar la ei. Repartizare „aleatorie”, bineînțeles, cred că ați sesizat și ghilimelele de rigoare”, a detaliat Mihai Cristian Rizea.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Politic „Noi” a menționat că trei ani și jumătate a fost perfect în regulă cetățean al Republicii Moldova.

„Dosarul meu din România a fost trimis aici. Autoritățile au spus României – e cetățean moldovean. Din octombrie 2020, de când dețin drepturile televiziunii „Realitatea” aici, în Republica Moldova, și am preluat și creanțele, adică datoriile pe care Plahotniuc le are la acest post, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, din acel moment au început toate persecuțiile la adresa mea. Nu am mai fost cetățean. Dodon a fost pus de stăpânul lui, Plahotniuc, să-mi facă un decret abuziv, și iată că am trecut prin toate aceste furci caudine ale sistemului de care vorbim”, a detaliat Mihai Cristian Rizea.

În favoarea voinței sale de a candida la funcția de deputat, el a demonstrat decizia Curții Constituționale de acum 10 zile privind cetățenia moldovenească.

„Cu toate acestea, Comisia Electorală Centrală și slugile de acolo, Dorin Cimil și Maxim Lebedinschi, nu vor să respecte o decizie a Curții Constituționale, care spune negru pe alb că mi s-a încălcat dreptul de a candida și de a fi ales. Mai mult decât atât, CEC nici măcar nu a răspuns la hotărârea definitivă a Curții de Apel Chișinău, care îi obligă să spună motivele pentru care nu am fost înregistrat”, a atenționat Mihai Cristian Rizea. El a îndemnat alegătorii să voteze la 11 iulie Partidul Politic „Noi”, pentru că „este singurul partid care luptă cu sistemul mafiot din justiție”.

Purtătorul de cuvânt al formațiunii politice a precizat că Vladimir Dachi, liderul Partidului „Noi”, nu a fost implicat nici într-o schemă ilegală, e fost militar și om de afaceri de succes.

Partidul Politic „Noi” este cu nr. 12 în buletinele de vot.

La prima dezbatere electorală din seria „Analizăm Cererea și Oferta electorală – 2021” au mai participat reprezentanții Partidului Politic Partidul Verde Ecologist și ai Partidului Politic „Noua Opțiune Istorică”.

La cea de-a doua dezbatere electorală IPN, care va avea loc miercuri, 30 iunie, cu începere de la ora 11:15, au fost invitați concurenții electorali Partidul Politic „Partidul Schimbării”, Partidul Politic Șor și Partidul Politic „Democrația Acasă”.

Agenția IPN desfășoară dezbaterile electorale cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”, în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.