Jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirmă că Liviu Dragnea a devenit inutil pentru baronii PSD, acesta găsindu-se în situaţia lui Adrian Năstase din 2006, din "noaptea cuţitelor lungi", după care a fost debarcat.
Vezi AICI scrisoarea semnată de Firea, Stănescu şi Ţuţuianu, în numele unui comitet de iniţiativă!
"Un şef PSD se află întotdeauna între doi vectori: puterea discreţionară pe care o exercită şi măsura în care este de folos partidului şi membrilor lui marcanţi. Atunci când unul dintre aceşti doi vectori creşte prea mult, cum e cazul puterii de tip dictatorial, şi celălalt scade prea mult, adică folosul produs baronilor, apare un punct critic după care respectivul este înlăturat de partid. În această situaţie se află Liviu Dragnea.
Dragnea a distrus viaţa de partid, nu s-a mai consultat cu nimeni. Problemele cu justiţia, ieşirile penibile, cu aşa-zişi asasini, cu lovitura de stat, cu aberaţiile pe care le-a comis în politica externă, toate acestea îl fac nefolositor în acest moment pentru liderii PSD. Exact asta este situaţia.
Această scrisoare nu reprezintă cu adevărat un document programatic de reformă a PSD, nu înseamnă renunţarea la vechile năravuri ale PSD, de a încerca să fie un partid-stat, de a lupta împotriva justiţiei, de a avea o conduită naţionalistă, excesivă. Nu văd toate acestea dispărând. Toate aceste moravuri nu sunt puse pe tapet şi nu se pune problema înlăturării lor. Scrisoarea spune că domnul Dragnea a sărit calul cu mult în ceea ce priveşte puterea personală şi nu se mai poate accepta din moment ce livrează mult prea puţin ca folos electoral pentru partid", a declarat CTP la Digi 24.
Comentează