Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristina-Elena Dinu, deputat PSD: 'Nu mai terorizați premierul, că iar exagerează cu declarațiile!'

Facebook
Cristina Elena Dinu

Cristina-Elena Dinu, deputat PSD, îl critică pe premierul Florin Cîțu pentru folosirea termenului de „teroriști” la adresa românilor care nu respectă în totalitate măsurile  sanitare.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

„Acțiunile celor care se împotrivesc vaccinării și purtării măștii sunt similare cu ale teroriștilor”, spune cu seninătate primul-ministru al României Florin-Vasile Cîțu.

Această declarație defăimătoare și periculoasă creează multă confuzie și panică în rândul publicului, deoarece atunci când cataloghează de-a valma pe toată lumea, după bunul plac și după propriile interese, premierul acționează iresponsabil.

Consider că șeful Guvernului nu are cum să acuze existența unor presupuse campanii concertate împotriva purtării măștilor, a măsurilor de distanțare și a vaccinării, atât timp cât fiecare individ este responsabil de comportamentul său, iar în cazul în care nu sunt respectate restricțiile în vigoare, există reglementări care descurajează și sancționează abaterile.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul „TERORÍST, -Ă, teroriști, -ste” se definește „Care se referă la terorism, de teroare”, precum și „Persoană care comite acțiuni bazate pe teroare; partizan, adept al terorismului.”

Generalizarea sensului și aplicarea etichetei de „terorist” fiecărui om responsabil pentru faptele lui, reprezintă o sfidare adusă de domnul Cîțu milioanelor de români care, până acum, nu și-au format o opinie clară cu privire la vaccinare. Premierul „guvernului Nu se poate” nu este, de altfel, la prima abatere de acest gen, dacă ne reamintim declarația sa perfidă de anul trecut, pe când era ministrul finanțelor, conform căreia educația și sănătatea nu sunt domenii prioritare pentru executivul liberal.

Acuzația sa publică dezbină și mai mult societatea românească, catalogându-i pe cei care au opțiuni și convingeri personale anti-vaccin ca fiind „teroriști”. În niciun caz nu se poate vorbi de terorism în masă, așa cum s-a exprimat vremelnicul chiriaș de la Palatul Victoria.

Poate că premierul a încercat doar să abată atenția românilor de la scandalul legat de suspendarea vaccinării cu lotul AstraZeneca, fapt ce a compromis grav campania de vaccinare. În aceste condiții, îndoielile românilor sunt firești, normale, rezonabile, asemenea cu cele ale milioanelor de cetățeni europeni din țările care au decis suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca din loturile cu probleme.

Dar, în buna tradiție a guvernării sterile de un an și jumătate încoace, în loc să vină cu clarificări, să risipească îndoielile și nedumeririle oamenilor, premierul Cîțu reacționează în stil radical și exagerat, numindu-i teroriști pe toți cei care își pun întrebări și nu se pronunță încă pentru vaccinare.

Îi reamintesc premierului că există și o lege specială, Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, după care toți românii ar fi pasibili de pedepse între 15-20 de ani închisoare, dacă am lua în serios spusele premierului.

În consecință, domnul Florin-Vasile Cîțu să lase deoparte declarațiile politice hazardate la adresa românilor, deoarece oamenii nu îl plătesc regește din propriile buzunare pentru a-i desconsidera și a-i face teroriști, ci pentru a-și îndeplini atribuțiile asumate prin Programul de Guvernare”, a declarat Cristina-Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.