'Din nefericire, Giurgiu este printre cele trei judeţe din țară unde nu se mai înscrie nimeni în campania de vaccinare împotriva COVID-19.
Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de preocupare a autorităţilor centrale şi judeţene.
Pacienţii vulnerabili, cu nevoi, mai ales cei care nu au posibilitatea să intre pe platforma informatică sau nu ştiu să o facă, cei care nu au bani ca să se deplaseze către centrele de vaccinare, aflate la zeci de kilometri distanţă de casele lor, nu au fost ajutaţi în niciun fel să aibă acces la vaccin chiar de către cei care coordonează la nivelul județului campania de vaccinare.
Până acum, s-au vaccinat doar cei care se duceau oricum la vaccinare. În consecință, acest bazin populațional s-a epuizat în Giurgiu mai rapid decât în alte judeţe, deşi veţi vedea că se va întâmpla acelaşi lucru în toată ţara. Pe de altă parte, probabil jumătate dintre cei vaccinaţi în judeţul Giurgiu nici nu sunt giurgiuveni.
Pentru a continua campania de vaccinare, va trebui ca autorităţile să facă mult mai mult decât să se pozeze pe la uşile şi în centrele de vaccinare. Trebuie să ia măsuri concrete, pentru ca persoanele care au realmente nevoie de sprijin să poată să se vaccineze.
Fac din nou un apel către autorităţi şi aştept să văd dacă şi ce măsuri vor lua pentru ca populaţia vulnerabilă să se vaccineze!', se arată în comunicatul transmis de deputatul PSD Cristina-Elena Dinu.
Comentează