Naţionala României va pleca mâine dimineaţă în Franţa, acolo unde în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie va participa la Campionatul European. Echipa va fi condusă de Cristina Neagu din postura de căpitan, scrie Mediafax.
Cristina Neagu a declarat că echipa este pregătită sută la sută şi toate lucrurile au decurs foarte bine înaintea Campionatului European. „Colectivul este unit, atmosfera este bună şi toate gândurile noastre zboară către primul meci împotriva Cehiei. Ne dorim să facem un pas înainte, dar trebuie să fim conştienţi că un pas înainte vizavi de ultimul Campionat European înseamnă semifinale, ceea ce ar fi senzaţional pentru noi. Dar noi ca şi colectiv încercăm să ne gândim la următorul meci. Partida cu Cehia este cea mai importantă pentru noi”.
Confruntarea cu Cehia se nimereşte într-un moment foarte importabnt pentru naţiune, chiar de Ziua Centenarului! „Avem şi o mică revanşă de luat împotriva Cehiei, se joacă de 1 Decembrie, m-aş bucura din tot sufletul să debutăm cu dreptul şi să oferim tuturor românilor o victorie”, a spus Cristina Neagu
În ceea ce priveşte nivelul la care se află prima reprezentativă, căpitanul a susţinut că echipa a câştigat mai mult în experienţă, comparativ cu ultimul turneu final: „Avem doar trei debutante, faţă de anul trecut când aveam, cred, nouă. Clar că s-a câştigat puţină experienţă. Plus că în acest an de pregătire am fost aproape aceleaşi jucătoare, cu două absenţe. Ca şi omogenitate, cred că suntem mai bine în momentul de faţă”. Apoi, Cristina a fost categorică atunci când a făcut referiri la ce ar putea face diferenţa în Franţa: „Sper că eu apărarea va fi punctul forte şi unitatea de grup”.
PRESIUNE: „Nu simt nicio presiune, ştiu că sunt multe aşteptări de la mine, dar şi eu am aşteptări de la echipă, de la staff. Nu mă gândesc la presiune, încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci şi să-mi ajut colegele. Uneori reuşesc mai mult, alteori mai puţin, dar cu siguranţă că de fiecare dată dau tot ce am mai bun”
Citește și: Simona Halep va deveni cetăţean de onoare a comunităţii aromâne din Călăraşi
STRATEGIE: „Mi-aş dori din tot sufletul ca până la mciul cu Norvegia să fim deja calificate în grupa principală. Însă dacă ţin bine minte, am întâlnit Norvegia în primul meci în urmă cu 2 ani, am pierdut, după care am câştigat următoarele două jocuri şi am mers în grupa principală. Nu ştiu dacă face o mare diferenţă, dar îmi doresc să câştigăm primele două jocuri, iar la întâlnirea cu Norvegia să ne gândim doar la faptul că avem o şansă extrem de mare, să mergem cu maximum de puncte în grupa primncipală. Dar sper din tot sufletul să câştigăm primele două meciuri şi să nu avem emoţii împotriva Norvegiei”.
RECORDURI (are şansa de a deveni golgheterul all-time al Campionatului European): „Lucrurile aceastea nu fac Campionatul European mai special pentru mine. Este un Campionat European special pentru mine pentru că am această şansă să joc la turneul final alături de echipa României. Lucrurile acestea la nivel statistic şi individual sunt mai puţin importante pentru mine, îmi doresc să ajung cât mai departe cu echipa naţională a României în turneu şi atunci probabil că şi aceste lucruri se vor acoperi în statistică”.
Naţionala României va juca la Brest prima fază a competiţiei, într-o grupă cu Cehia, Germania şi Norvegia, ordinea de disputare a jocurilor.
Comentează