DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cristoiu: Alexis Tsipras e omul americanilor

tsipras

"Referendumul s-a încheiat, dar viziunea noastră rămâne aceeași", a fost mesajul SUA după referendumul din Grecia. "Viziunea" Administraţiei Obama a fost exprimată după victoria Syriza în alegerile paramentare din Grecia: "Nu poți să mai pui presiune pe țările aflate în plină recesiune. La un moment dat, este nevoie de o strategie de creștere economică pentru a-și achita datoriile. Grecia are o uriașă nevoie de reforme, dar este foarte greu să inițiezi aceste schimbări când nivelul de trai al oamenilor a scăzut deja cu 25%. Pe termen lung, sistemul politic, societatea nu pot suporta."

Vezi şi: Mesaj de URGENȚĂ de la Casa Albă: Găsiți o soluție pentru Grecia

Aşadar, remarcă jurnalistul Ion Cristoiu, Obama şi-a exprimat simpatia faţă de un guvern comunist anti-austeritate. Ce a urmat dovedeşte, în opinia lui Cristoiu, că premierul Tsipras este omul americanilor.

"Cum dracu’ de-și proclamă fățiș susținerea pentru acest comunist președintele american după ce Marile Puteri Europene, în frunte cu Germania, au făcut ca trenul la vestea că Syriza a învins în alegeri?

O întrebare cu atît mai interesantă cu cît pînă-n ziua Referendumului liderii Marilor Puteri europene, politicieni declarați de dreapta, care și-au impus Programul și în politica UE, nu s-au sfiit să-și dezvăluie public antipatia față de Guvernul grec. O antipatie care – sunt sigur – și-a spus cuvîntul și în lipsa de flexibilitate de la negocierile cu Grecia.

S-ar putea presupune că americanii, interesați vital din punct de vedere geopolitic în păstrarea Greciei în frontul occidental, sunt mai dispuși la concesii economice decît nemții.

Rămîne însă mai mult decît semnificativ un fapt, peste care s-a trecut în România:

Premierul grec, deși comunist, n-a pus la îndoială o clipă, din 2004, anul debutului său de ascensiune politică, apartenența Greciei la NATO, relația țării cu America.

De la un comunist te-ai aștepta, nu-i așa? să tune și să fulgere împotriva bazelor americane din Grecia. S-a făcut mare caz la noi de o posibilă orientare a Greciei către Rusia prin Guvernul Syriza. Nici o dată nu dezvăluie că Alexis Tsipras ar avea de gînd să se orienteze către Rusia.

Eu cred că Alexis Tsipras e omul americanilor.

În Grecia minată de putreziciunea partidelor tradiționale, se simțea nevoia unui partid al oamenilor fără cravată, care vin la Guvern pe motocicletă, un partid de Stînga într-o țară care e de Stînga prin tradiție, un partid al tinerilor într-o țară dominată de politicieni bătrîni.

Americanii au acest obicei de a sprijini în diferite țări ale lumii partide și personalități care se bucură de mare suport popular. Prin intermediul acestor partide și al acestor personalități americanii se bucură de sprijin popular în politica lor planetară. Alexis Tspras a fost prea sigur în toate acțiunile sale din ultima vreme pentru ca să nu credem că știa în spate un aliat de puterea SUA", scrie Cristoiu pe blog.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.