DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cristoiu: Decizia CCR privind completurile de 3 are un efect periculos pentru PSD

congres psd

În opinia jurnalistului Ion Cristoiu, decizia judecătorilor CCR privind completurile de trei judecători are un efect periculos pentru PSD pentru că astfel creează premisele pentru adversarii politici să întrețină pentru opinia publică diversiunea revenirii lui Liviu Dragnea în politică.

Evenimentul Zilei:

La emisiunea de la Mediafax am semnalat că Decizia CCR nu ajută din punct de vedere politic PSD. Nici una dintre persoanele invocate ca beneficiare ale Deciziei nu fac parte din structurile guvernamentale sau din cele de conducere ale PSD. Prin urmare, reluarea proceselor la nivel de instanță de Fond pentru toți cei care beneficiază de decizie nu are nici un efect pozitiv asupra PSD.
Decizia în ansamblu are însă un efect periculos pentru PSD. Ea dă posibilitate- așa cum s-a văzut deja PNL și lui Klaus Iohannis să cultive Diversiunea Revenirea lui Liviu Dragnea. Sînt semnale că, manipulate sau nu, unele instituții vor depune eforturi pentru a întreține în opinia publică diversiunea revenirii lui Liviu Dragnea. Din nefericire, la reușita acestei diversiuni contribuie și lideri actuali ai PSD. Mihai Fifor, recent ales secretar general al PSD, a declarat la Antena 3: ”Decizia CCR este cutremurătoare. Vrem ca Liviu Dragnea să fie puternic și să fie eliberat”. Declarația a urmat campaniei declanșate de apropiați ai lui Liviu Dragnea pentru eliberarea acestuia din închisoare. Intervenția poate fi explicată prin temerea noii conduceri că adversarii din PSD ar putea invoca o așa numită complicitate a echipei Viorica Dăncilă la scoaterea din jos a lui Liviu Dragnea.
După opinia mea, intervenția lui Mihai Fifor a fost o dovadă de iresponsabilitate politică. Orice agitație pe tema eliberării lui Liviu Dragnea îi dă lui Klaus Iohannis muniția necesară pentru a se erija din nou în salvatorul națiunii amenințate de Penali, iar Opoziției posibilitatea de a dobîndi capital politic, fără să facă nimic. Deși Liviu Dragnea n-are cum să revină pe scena politică, Diversiunea – sub semnul Totul pentru cel de-al doilea mandat la lui Klaus Iohannis – va crea așa-zisul pericol numit Liviu Dragnea. Fără ca Liviu Dragnea să iasă de la închisoare, așadar, fără a-i fi de vreun folos, Operațiunea va readuce PSD la condiția ideală pentru Opoziție, de pericol pentru Justiția din România. Asta în condițiile în care PSD se străduiește să evite revenirea la această ipostază. Cu toată stima pentru Liviu Pleșoianu, pentru Codrin Ștefănescu, nu-și dau ei seama că fac jocurile adversarilor PSD, fără a-i fi de nici un folos deținutului politic Liviu Dragnea? Cît despre noua conducere a PSD, cu toate riscurile morale ale acestei atitudini, se impune evitarea cu orice preț a vorbelor și faptelor în stare a fi folosite de Opoziție și de Klaus Iohannis în Diversiunea Revenirea lui Liviu Dragnea. (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Mateusz Morawiecki, premierul polonez, a declarat că măsura va duce la creşterea oportunităţilor pentru tineri, „acestea urmând să fie pe măsura celor din Vest“.
Potrivit acestuia, de când Polonia a aderat la Uniunea Europeană în 2004, 1,7 milioane de oameni au părăsit ţara îndreptându-se către alte ţări din bloc. „E ca şi când întreaga Varşovie ar părăsi Polonia. Trebuie să-i atragem pe tineri înapoi în ţară“, a declarat Morawiecki în faţa parlamentarilor.
„În ultimii 30 de ani, Polonia a cerut prea mult de la tineri şi nu i-a ajutat suficient. Angajatorii nu erau pregătiţi să majoreze salariile tinerilor angajaţi, aşa că o facem noi prin eliminarea impozitului pe venit“, a adăugat acesta.
Guvernul, care vrea ca parlamentarii să aprobe planul pentru ca acesta să intre în vigoare în august, a declarat că de această măsură vor beneficia aproximativ 2 milioane de oameni, aceasta urmând să coste aproximativ 2,5 miliarde de zloţi, sau aproximativ 590 milioane de euro. Polonezii cu vârste de sub 26 de ani nu ar plăti niciun impozit pe veniturile de până la 85.000 de zloţi sau 20.000 de euro. Măsura îi exclude totuşi pe cei care au propriile companii. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Londra şi Berlin cer Teheranului să înceteze să îmbogăţească uraniul peste limita acceptată în acordul nuclear din iulie 2015, mai exact cu 5% în loc de 3,67% maximul admis prin acord. “Suntem preocupaţi de anunţul făcut de Teheran » a precizat şi purtătoarea de cuvânt a UE, Maja Kocijancic. Înainte de încheierea acordului, Iranul îmbogăţea uraniul cu 20%  dar pentru a construi o armă nucleară este nevoie de o concentraţie între 80 şi 90%. Duminică, Iranul a confirmat că va îmbogăţi uraniul la un nivel interzis prin acordul privind programul său nuclear – mai exact cu 5% şi a ameninţat că va lua alte decizii similare în următoarele 60 de zile.
"Măsurile anunţate de iranieni contravin anagajamentelor luate, dar ele nu indică o reluare a unui program nuclear militar. Sunt gesturi politice înainte de orice, care rămân într-un cadru de dialog şi oferă un spaţiu pentru eventuale iniţiative politice», este de părere Benjamin Hautecouverture, de  la Fundaţia franceză pentru Cercetare Strategică.
La rândul său, fostul ambasador francez în Iran, François Nicoullaud, este de părere că "manevra iraniană este un strigăt de ajutor lansat către partenerii din acord, în special către cei europeni".
Sancţiunile reimpuse de liderul de la Casa Albă, Donald Trump, din august 2018, au determinat principalii clienţi ai Iranului, în special Japonia şi China, să renunţe oficial să mai cumpere petrol şi să izoleze Iranul în sistemul financiar internaţional.
Iar europenii nu au mijloacele de a compensa. Există un mecanism de “compensare”:  Instex – o societate creată în inuarie 2019 de Franţa, Germania şi Marea Britanie cu scopul de a favoriza schimburile comerciale cu Iran, fără a fi utilizat dolarul american. Recent, ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire anunţa că va urma o primă tranzacţie în cadrul acestui sistem Instex, una modestă dar este un punct de plecare, a explicat ministrul adăugând că este nevoie de timp pentru operaţiuni mai importante.
Acum, activităţile Instex vizează doar domeniul farmaceutic şi bunuri alimentare. Dar, chiar şi aşa, cred analiştii, este un semnal de bună voinţă.
"Timp de doi ani, iranienii au respectat acordul iar din mai, ca reacţie la noile sancţiuni americane, au decis să mizeze pe un raport de forţe», explică o sursă franceză apropiată de dosar, citată de Le Monde.(Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.