Potrivit sursei citate, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, i-a invitat, marţi, la sediul ministerului, pe membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor şi Senat pentru a le prezenta proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.
În cadrul discuţiilor, ministrul Lucian Şova le-a spus celor prezenţi că proiectul va parcurge în continuare toate etapele legale.
"Ca urmare a discuţiilor purtate atât în cadrul dezbaterii publice organizate de MT, cât şi cu acest prilej, se va avea în vedere ca textul Ordinului de ministru să conţină şi o prevedere în sensul introducerii criteriului de experienţă similară în ceea ce priveşte activitatea de transport pasageri prin curse regulate, fără a fi avut în vedere însă criteriul de vechime pe traseu. De asemenea, au mai fost stabilite o serie de principii care ar putea fi avute în vedere în varianta finală a proiectului supus dezbaterii", se spune în comunicat.
Ministrul Lucian Şova consideră că noile reglementări ale Ordinului privind modificarea regulilor pentru atribuirea licenţelor de traseu la cursele interjudeţene încurajează concurenţa reală pe piaţă.
Proiectul Ordinului de ministru a parcurs până acum etapele procesului de consultare publică prevăzute de dispoziţiile legale, în perioada următoare urmând să intre pe ordinea de zi a şedinţei plenului Comisiei de dialog social.
"Ministrul Lucian Şova a discutat de mai multe ori despre acest proiect cu reprezentanţi ai transportatorilor, inclusiv în cadrul unei dezbateri publice organizate la iniţiativa Ministerului Transporturilor. Ministrul îşi menţine disponibilitatea la dialog cu operatorii de transport", se mai spune în documentul citat.
Criteriul de experiență similară în activitatea de transport pasageri va fi introdus în Ordinul de ministru
Textul Ordinului de ministru privind efectuarea transporturilor rutiere va conţine o prevedere ce va introduce criteriul de experienţă similară în ceea ce priveşte activitatea de transport pasageri prin curse regulate, fără a fi avut în vedere însă criteriul de vechime pe traseu, informează un comunicat al Ministerului Transporturilor, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

183
Alertă pe piața luxului: războiul din Orientul Mijlociu pune sub semnul întrebării supremația Dubaiului în comerțul cu aur
183

1.086
Alertă pentru fermierii români: războiul din Orientul Mijlociu amenință exporturile de oi și capre către țările arabe
1.086

58
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
58

72
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
72

17
Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul
17

134
Loturi de pâine Vel Pitar, retrase de la comercializare întrucât pot prezenta fragmente de material plastic/ Precizările companiei
134

35
Preţurile petrolului au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
35

75
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
75

32
Noua arhitectură de securitate: tehnologia, infrastructurile urbane și industria de apărare
32

26
UE analizează măsuri pentru reducerea prețurilor la energie și sprijinirea industriei
26

1.493
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
1.493

14.397
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
14.397

59
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
59

















Comentează