România mai are termen până pe 13 decembrie pentru a rezolvas problema cu sancțiunile impuse Lukoil. Dacă bulgarii au cerut ajutorul Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, obținând o derogare de cinci luni pentru rezolvarea situației, autoritățile române nici nu au solicitat acest lucru și nu a primit o astfel de amânare.
Sancțiunile SUA vizează tăierea surselor de venit ale industriei petroliere ruse, însă țările puternic dependente de infrastructura Lukoil au cerut perioade de tranziție pentru a evita șocuri economice. Pe lângă Ungaria, și Bulgaria a primit de la SUA o amânare pentru a rezolva ceea ce se anunța o criză a carburanților în Europa.
România, În care Lukoil reprezintă 20 la sută din piață, ar mai fi avut termen până săptămâna viitoare pentru a rezolva preluarea Lukoil, însă termenul a fost prelugit de OFAC până pe 13 decembrie 2025.
"În cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții OFAC din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, experții români din grupul interministerial responsabil cu elaborarea legislației privind aplicarea sancțiunilor internaționale nu au solicitat prelungirea termenului de implementare a acestora.
Dialogul a vizat măsurile și direcțiile de acțiune operaționalizate de partea română pentru conformarea deplină cu sancțiunile americane impuse companiilor rusești.
Partea americană a salutat angajamentul ferm al României de a implementa integral regimul de sancțiuni, precum și modul coordonat în care instituțiile românești acționează în acest proces.
România va continua să colaboreze strâns cu partenerii săi internaționali pentru a asigura respectarea măsurilor în vigoare, precum și pentru a proteja securitatea economică și energetică a țării", au spus reprezentanții Ministerului Eenergiei pentru STIRIPESURSE.RO.






























Comentează