Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criză de muştar Dijon în Franţa

mega image
mustar dijon

Francezii trebuie să se adapteze la o situaţie de criză în aprovizionarea cu muştar de Dijon, un renumit condiment care a devenit o victimă a schimbărilor climatice şi a războiului din Ucraina, transmite Bloomberg.

Penuria de muştar a apărut după ce canicula de anul trecut a afectat culturile de seminţe de muştar din Canada, care furnizează aproximativ 80% din seminţele de muştar utilizate în Franţa. Invazia rusească din Ucraina a îngreunat şi mai mult găsirea de furnizori alternativi.

"Pe măsură ce tot mai mulţi oameni devin conştienţi că există o problemă, consumatorii francezi şi-au majorat cererea pentru muştar şi au început să facă stocuri, ceea ce a dat naştere la situaţii în care magazinele au rămas cu rafturile goale", susţine Sebastien Eteve, analist la NielsenIQ.

Lanţul de magazine alimentare Monoprix a confirmat că actuala criză de muştar are un impact asupra livrărilor şi această criză este vizibilă în magazine, adăugând că furnizorii au impus cote pentru a evita situaţiile în care retailerii rămân fără produse sau îşi fac stocuri.

"Avem livrări regulate, şi chiar dacă nu există întotdeauna cantităţi suficiente pentru a asigura maximumul de alegere pentru clienţi, oferta este asigurată în mod constant", a informat Monoprix într-un comunicat de presă.

Preşedintele asociaţiei producătorilor de muştar din Burgundia, o regiune unde este amplasat inclusiv oraşul Dijon, care a dat numele celebrului condiment, a declarat pentru mass media din Franţa că produsul ar urma să înceapă să reapară în magazine din luna noiembrie, cu noi îmbunătăţiri la începutul anului 2023, pe măsură ce recolta canadiană de seminţe de muştar va fi livrată. Cu toate acestea, Luc Vandermaesen, care în paralel este şi director la firma producătoare de muştar Reine de Dijon, a declarat pentru cotidianul Le Monde că situaţia va rămâne tensionată până în 2024.

Între timp, consumatorii francezi vor fi nevoiţi să caute în continuare borcane de muştar, prin strategii precum alerte pe social media în momentul în care un magazin a primit o nouă livrare sau prin schimbul de sfaturi cu privire la modul în care te poţi descurca fără muştar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.