Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza din Moldova continuă - PSRM anunță alt candidat la funcția de premier: E un economist bun

Guvernul Republicii Moldova
guvern Moldova

PSRM va ataca la Curtea Constituțională desemnarea lui Igor Grosu la funcția de premier și va anunța mâine candidatul majorității parlamentare la funcția de premier.

Totodată, în opinia socialiștilor, Mariana Durleșteanu și-a retras candidatura la funcția de premier după ce o persoană din afara țării ar fi discutat cu ea, transmite la Jurnal.md.

„Intenționat nu am ieșit să comunicăm despre unele detalii, în dorința sinceră de a ajunge la un compromis cu colegii din Parlament. Am avut mai multe întrevederi cu cei din PAS începând din februarie. La nivel de Parlament am avut niște înțelegeri. La discuția cu doamna președinte am spus că suntem gata să mergem pe etape: consolidarea activității Guvernului, să vedem cum mergem cu imunizarea populației și organizarea alegerilor anticipate.

Avem senzația că discuția a fost foarte productivă, am spus că e deschidere din partea tuturor. Am avut impresia că am ajuns la soluții. De ce s-a retras doamna Durleșteanu? Am spus că nimic nu e bătut în cuie și pot fi discutate diferite scenarii. De ce era nevoie de pus presiuni enorme în stilul lui Plahotniuc asupra doamnei Durleșteanu? Nu am comunicat ce presiuni s-au făcut. Cineva din afara țării a discutat cu această doamnă”, a declarat Vlad Batrîncea.

Socialistul nu a precizat cine anume este persoana care a ar fi discutat cu Mariana Durleșteanu.

„Ieri eram foarte aproape de a aproba acel plan. Cine a luat decizia ca să o influențeze pe doamna Durleșteanu chiar atunci când am avut un dialog destul de productiv în clădirea Președinției?

Aceste lucruri vor fi examinate și vom veni cu detalii pe parcurs. Ieri a fost aplicată o lovitură asupra intențiilor noastre sincere de a ieși din criză, asupra partidelor politice. Implicarea unor forțe din afara Republicii Moldova la sigur trebuie condamnată”, a mai spus Vlad Batrîncea.

În ceea ce privește candidatul care va fi propus de majoritatea parlamentară, deputatul PSRM a precizat că acesta este un economist și că este „mai pregătit” decât Igor Grosu.

„A condus procese importanță și are experiență în gestionarea crizelor. La sigur că mai bine pregătit decât candidatul înaintat de alți colegi. Este un economist bun. N-o să examinăm înaintarea candidatului domnului Dodon. E o persoană foarte pregătită”, a mai spus Batrîncea, precizând că nu e vorba despre Igor Dodon.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.