Loviturile aplicate de Israel împotriva Hamas și a Hezbollah scot la iveală o serie de viziuni diferite în alianța militară NATO! În timp ce Statele Unite au anunțat că susțin Israelul, Turcia - a doua forță militară din NATO - se opune acțiunilor Tel Avivului în regiune.
Poziția Turciei
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat miercuri "asasinatul perfid" de la Teheran care l-a vizat pe "fratele" său, liderul politic al Hamas Ismail Haniyeh, relatează AFP şi Reuters. "Dumnezeu să aibă milă de fratele nostru Ismail Haniyeh, căzut martir în urma acestui odios atac", a scris Erdogan pe reţeaua socială X, denunţând "barbaria sionistă". "Acest act revoltător vizează sabotarea cauzei palestiniene, glorioasa rezistenţă din Gaza şi lupta dreaptă a fraţilor noştri palestinieni şi demoralizarea şi intimidarea palestinienilor", a adăugat şeful statului turc, relatează Agerpres.
Ministerul Afacerilor Externe de la Ankara a condamnat mai devreme "asasinatul revoltător" de la Teheran.
Liderul Hamas, care locuia frecvent în Turcia înainte de 7 octombrie, a fost primit în aprilie la Istanbul de preşedintele Erdogan, care numeşte Hamas "mişcare de eliberare". Turcia a oferit din 2011 un loc de refugiu responsabililor Hamas, în urma acordului în baza căruia au fost eliberaţi peste o mie de deţinuţi palestinieni în schimbul soldatului israelian Gilad Shalit.
Turcia ar putea intra în Israel, aşa cum a făcut în trecut în Libia şi Nagorno-Karabah, a declarat duminică preşedintele Recep Tayyip Erdogan, deşi nu a precizat ce fel de intervenţie sugerează, relatează Reuters. Erdogan, care a fost un critic acerb al ofensivei Israelului în Gaza, a început să discute despre acest război în timpul unui discurs în care a lăudat industria de apărare a ţării sale. "Trebuie să fim foarte puternici, astfel încât Israelul să nu poată face aceste lucruri ridicole Palestinei. La fel cum am intrat în Karabah, la fel cum am intrat în Libia, am putea face acelaşi lucru cu ei", a declarat Erdogan la o reuniune a partidului său de guvernământ, AK, în oraşul său natal Rize. "Nu există niciun motiv pentru care să nu putem face acest lucru.Trebuie să fim puternici, astfel încât să putem lua aceste măsuri", a adăugat Erdogan în discursul televizat.
Poziția SUA
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că nu crede că războiul în Orientul Mijlociu este inevitabil, dar dacă Israelul ar fi atacat, SUA ar ajuta la apărarea acestuia, relatează CNN.
"Ne-aţi văzut făcând asta în aprilie, vă puteţi aştepta să ne vedeţi făcând asta din nou", a spus el. "Dar noi nu vrem să vedem nimic din toate astea întâmplându-se. Vom lucra din greu pentru a ne asigura că facem lucruri care să contribuie la scăderea 'temperaturii' şi la abordarea problemelor prin mijloace diplomatice", a mai adăugat, conform News.ro.
Austin a precizat că este la curent cu informaţiile potrivit cărora liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis în Iran, dar nu a făcut alte comentarii.
Lloyd Austin a mai spus că nu a vorbit cu omologul său israelian, Yoav Gallant, în ultimele 24 de ore.
"Ceea ce am văzut de-a lungul frontierei, graniţa de nord cu Israelul, peste timp, a fost o preocupare a noastră", a răspuns Austin, întrebat despre tensiunile în creştere din Orientul Mijlociu. "Repet, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca lucrurile să nu se transforme într-un conflict mai larg în regiune."
Atacurile Israelului împotriva Hamas
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran, în Iran, a anunţat, miercuri, gruparea militantă palestiniană Hamas, transmite Reuters. Ismail Haniyeh, care s-a alăturat Hamas la sfârşitul anilor 1980, a participat marţi la ceremonia de depunere a jurământului de către noul preşedinte al Iranului, Masoud Pezeshkian. Moartea sa este acum investigată în Iran.
Atacurile Israelului împotriva Hezbollah
Miliţia libaneză proiraniană Hezbollah a anunţat miercuri că soarta comandatului militar Fuad Shukr, care a fost vizat marţi seară de o lovitură aeriană israeliană într-o suburbie din sudul Beirutului, este în continuare necunoscută, relatează dpa, transmite Agerpres.
Hezbollah menţionează într-un comunicat că Shukr se afla în clădirea lovită la momentul atacului. "De când s-a produs incidentul, echipe ale protecţiei civile au început să lucreze asiduu, dar metodic, la înlăturarea dărâmăturilor, din cauza stării etajelor distruse, şi încă aşteptăm ca cei implicaţi în operaţiune să ne comunice care este soarta marelui şi dragului lider al cetăţenilor noştri", a precizat Hezbollah.
Comentează