Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza din Siria: Rusia, critici DURE la adresa ONU

en.alalam.ir
de mistura si lavrov

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov l-a criticat marţi pe emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, acuzându-l că 'se derobează de la responsabilităţi' şi că este incapabil să relanseze negocierile de pace privind Siria, informează AFP, citat de agerpres.ro

Aceste critici survin cu două zile înainte de sosirea la Moscova a secretarului de stat american John Kerry, cu care Lavrov a promis că va discuta în mod concret despre lupta împotriva jihadiştilor din Frontul Al-Nosra, ramura siriană a Al-Qaida. 

Aflat în vizită oficială la Baku, ministrul rus al afacerilor externe s-a declarat preocupat de faptul că 'în ultimul timp emisarul ONU pentru Siria se derobează de la responsabilităţile sale'.

Delta Văcăreşti cuprinsă de FLĂCĂRI. Al doilea incendiu în decursul a două zile


Staffan de Mistura 'nu reuşeşte să convoace următoarea serie de negocieri între sirieni', a declarat Lavrov, în condiţiile în care emisarul ONU şi-a exprimat la sfârşitul lui iunie speranţa că va reuşi să convoace o nouă sesiune de negocieri de pace în luna iulie, însă fără a preciza data. 

Potrivit ministrului rus de externe, De Mistura 'declară că dacă Rusia şi SUA se vor pune de acord între ele cu privire la Siria, în acest moment Naţiunile Unite vor organiza o nouă serie de consultări între sirieni'. 'Aceasta nu este o abordare bună', a estimat Lavrov. 

Şeful diplomaţiei ruse a precizat, de asemenea, că lupta împotriva grupării Al-Nosra se va afla în centrul discuţiilor ruso-americane de vineri, de la Moscova. 

'În ianuarie, SUA au promis că toţi combatanţii care cooperează cu Washingtonul se vor retrage din teritoriile ocupate de Al-Nosra, însă până în prezent acest lucru nu a fost făcut', a afirmat Lavrov. 'Vom examina această problemă în timpul vizitei lui Kerry la Moscova, pentru că este o promisiune făcută de SUA', a mai spus şeful diplomaţiei ruse, Rusia cerând de luni de zile grupărilor rebele susţinute de Washington să ia distanţă faţă de Frontul Al-Nosra. 

Şeful diplomaţiei americane este aşteptat joi seara în capitala rusă, pentru a discuta, în afară de situaţia din Siria, despre criza din Ucraina şi tensiunile dintre Armenia şi Azerbaidjan cu privire la regiunea disputată Nagorno-Karabah. 

Luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, John Kirby, nu a confirmat informaţiile conform cărora Washingtonul şi Moscova ar putea să se pună de acord cu această ocazie asupra unei intervenţii militare coordonate, care să vizeze grupările jihadiste Frontul Al-Nosra şi Statul Islamic. 

'Însă, cum am spus şi înainte, vom continua să studiem opţiunile, alternativele şi propunerile în ceea ce priveşte Frontul Al-Nosra şi Statul Islamic în Siria', a spus Kirby.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.