Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza din Valea Jiului - Virgil Popescu explică de ce nu a mers să discute cu minerii

Facebook
virgil popescu

Virgil Popescu explică de ce nu a mers în week-end să discute cu minerii care au protestat în Valea Jiului, el afirmând că "nu e vorba de a fugi, problema e să te duci să rezolvi". El susţine că "nu a fost de bun augur" prezenţa unor politicieni în mijlocul minerilor, considerând că aceştia "au încercat să se suie pe valul de proteste".

"În week-end au venit foarte mulţi politicieni, au încercat să se suie pe valul de proteste, cu toate că oamenii îşi declarau cu adevărat nemulţumirea pentru întârzierea plăţii salariilor. Nu cred că a fost de bun augur ceea ce au făcut anumiţi lideri politic, să se ducă acolo”, a afirmat ministrul Energiei, luni seară, la B1 Tv.

Virgil Popescu a negat că în rândul unor membri ai Partidul Naţional Liberal ar fi existat nemulţumiri faţă de faptul că el, în calitate de ministru, nu a mers să discute cu minerii, menţionând că delegaţi din partea minerilor au fost primiţi la Bucureşti şi că a purtat discuţii cu aceştia.

Ministrul a şi explicat ce a stat la baza deciziei de a nu merge în Valea Jiului în timpul protestelor.

"Eu sunt un om care când spun un lucru îl şi fac şi când am spus că am rezolvat problema salariilor o rezolvasem de vineri. Nu cred că prezenţa mea ar fi fost benefică sâmbătă şi duminică, în condiţiile în care ştiam că din Fondul de garantare al creanţelor salariale nu se pot plăti tichetele de masă, ajutorul de transport pe care minerii îl solicitau. Nu te poţi duce fără soluţii, deci nu era soluţie de propus în Valea Jiului, nefiind găsită soluţia. Soluţia s-a găsit astăzi de către doamna ministru a Muncii, doamna Turcan, şi după ce soluţia este găsită astăzi am aprobat, în şedinţa de Guvern, normele metodologice. Sigur că putem discuta mai departe de soluţia pe termen lung. Când avem toate soluţiile conturate, vom merge cu certitudine şi vom discuta şi cu minerii. Nu e vorba de a fugi, problema e să te duci să rezolvi, nu să te urci pe un val de simpatie sau pe ceva de genul acesta. Trebuie să te duci şi când spui un lucru trebuie să te ţii de el să-l faci. (...) Nu aveam ce să le comunic că le rezolv sâmbătă şi duminică problema cu tichetele de transport şi atunci nu te duci să nu rezolvi o problemă, te duci când ai problema rezolvată şi când am problema rezolvată o să mă duc”, a adăugat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a adăugat că a discutat cu omologul său de la Fonduri Europene despre Fondul de tranziţie justă pentru Valea Jiului.

Cei aproximativ 80 de mineri blocaţi în subteranul Minei Lupeni de şase zile au ieşit la suprafaţă şi au renunţat la protest, luni seară, după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că s-au găsit soluţii pentru situaţia din Valea Jiului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.