Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, a provocat marţi autorităţile de la Caracas să îl aresteze, după ce i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, transmite DPA potrivit Agerpres.
"Dacă regimul îndrăzneşte să mă răpească şi să dea o lovitură de stat, vom răspunde hotărât", a scris Guaido pe contul său de Twitter, după ce Adunarea Constituantă a decis că poate fi urmărit penal. El a adăugat într-un alt mesaj că a discutat deja cu lideri din întreaga lume şi că "uzurpatorii nu vor să pună la încercare hotărârea comunităţii internaţionale".
Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei în ianuarie şi a fost recunoscut ca atare de peste 50 de ţări. El este acuzat a încălcat interdicţia de a părăsi ţara impusă de Curtea Supremă şi a început un tur în America Latină în februarie, pentru a-şi mobiliza susţinătorii, însă nu a fost arestat în martie, la revenirea în ţară, aşa cum ameninţaseră autorităţile.
Curtea Supremă a cerut luni Adunării Constituante să clarifice situaţia imunităţii lui Guaido.
Adunarea a fost înfiinţată în 2017 de regimul condus de preşedintele Nicolas Maduro, pentru a prelua atribuţiile parlamentului, singurul organism controlat de opoziţia venezueleană. Maduro a fost reales anul trecut în urma unui proces electoral contestat de opoziţie şi de comunitatea internaţională.
În Venezuela, la penuria de alimente, medicamente şi apă potabilă s-a adăugat în ultimele săptămâni şi o criză a energiei, manifestată printr-o serie de pene de curent la scară naţională, inclusiv în capitală.
Criza din Venezuela - Juan Guaido sfidează autorităţile după ce i-a fost ridicată imunitatea parlamentară
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

25
Israelul îl va convoca pe ambasadorul Italiei în urma comentariilor sale privind morțile civililor din Liban
25

12
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
12

29
Atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul - 12 persoane au fost arestate
29

887
Epuizarea unei națiuni: de ce maghiarii au refuzat să mai fie părtașii experimentului lui Viktor Orbán
887

21
Vizta Papei Leon în Algeria - Două presupuse tentative de asasinat au fost dejucate
21

1.230
Cea mai mare victorie a Bruxelles-ului din ultima perioadă: cum schimbă înfrângerea lui Orban harta puterii în Uniunea Europeană
1.230

2.375
Răsturnare de situație pe piața energetică: Rusia este pregătită să furnizeze gaze Uniunii Europene
2.375

1.898
Decizie a noului regim de la Budapesta: Peter Magyar nu o să inițieze discuții cu Trump și Putin / VIDEO
1.898

1.516
Alertă de colaps în aviația europeană: criza kerosenului scumpește biletele și golește aeroporturile
1.516

3.155
„Nu-i port pică lui Kelemen Hunor” - Convorbire telefonică cu șeful UDMR, anunțată de câștigătorul alegerilor din Ungaria / VIDEO
3.155

2.858
FOTO Escaladare periculoasă în Golf: Trump amenință că navele care se apropie de blocadă vor fi 'ELIMINATE imediat'
2.858

3.532
Rusia acuză: NATO transformă România în „cap de pod” împotriva Moscovei
3.532

4.060
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
4.060
















Comentează