Criza economică slăbește încrederea în zona euro: a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 19 luni (Bloomberg)

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 30-08-2022

Actualizat: 31-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Încrederea economică în zona euro a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimiul an şi jumătate, deoarece inflaţia bate record după record, iar livrările limitate de energie împing regiunea mai aproape de o recesiune, a scris publicația Bloomberg, citat de Ziarul Financiar, relatează Mediafax.

Indicatorul economic al Comisiei Europeane a scăzut la 97,6 în august faţă de 99 în luna precedentă, au arătat datele de marţi. Analiștii chestionați de Bloomberg se așteptau la o scădere la 98.

Scăderea încrederii economice se simte şi în industrie şi servicii, deoarece penuria de energie pune în pericol producţia, creşte preţurile şi reduce cererea. În timp ce sentimentul consumatorilor a revenit în mod neaşteptat în august de la un minim record, gospodăriile sunt mai pesimiste cu privire la viitor decât au fost în timpul pandemiei.

Având în vedere că activitatea din sectorul privat a scăzut pentru a doua lună la rând, unii analişti spun că regiunea este deja în recesiune. Declinul este determinat în mare parte de industria prelucrătoare, care este cea mai expusă scăderii livrărilor de gaze naturale din Rusia. Germania, cea mai mare economie a Europei, este deosebit de afectată.

Criza energetică stimulează inflaţia în continuare. Se aşteaptă ca datele din zona euro, care urmează să fie anunţate miercuri, să reflecte încă un record istoric al creşterii preţurilor în luna august.

Acest lucru a determinat Banca Centrală Europeană să majoreze ratele dobânzilor cu încă jumătate de punct la reuniunea de săptămâna viitoare, unii oficiali susţinând o creştere şi mai abruptă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri