Criză în NATO? SUA dau ultimatum Europei: preluați apărarea până în 2027 sau Washingtonul se retrage

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-12-2025 14:36

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

SUA exercită presiuni fără precedent asupra aliaților europeni: Washingtonul le-a transmis acestora că se aşteaptă ca Europa să preia până în 2027 majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO, de la informaţii la rachete, dezvăluie Reuters, conform news.ro. Mesajul, formulat direct şi fără ambiguități în cadrul unei reuniuni la Pentagon, i-a luat prin surprindere pe diplomații europeni, care au calificat termenul drept „nerealist”.

Potrivit surselor citate de agenția internațională – cinci oficiali informați despre discuții, inclusiv un reprezentant american – Pentagonul a transmis clar că Washingtonul nu este mulțumit de ritmul cu care Europa își consolidează apărarea după invazia Rusiei în Ucraina.

Transferul acestei sarcini de la SUA către membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord ar schimba dramatic modul în care Statele Unite, membru fondator al alianţei postbelice, colaborează cu cei mai importanţi parteneri militari ai săi, notează Reuters.

În cadrul întâlnirii cu diplomaţii europeni, oficialii Pentagonului au transmis că Washingtonul nu este încă satisfăcut de progresele înregistrate de Europa în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor sale de apărare de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022.

Oficialii americani le-au spus omologilor lor că, dacă Europa nu va respecta termenul limită din 2027, SUA ar putea înceta să participe la unele mecanisme de coordonare a apărării NATO, au declarat sursele Reuters, care au solicitat păstrarea anonimatului.

Unii oficiali de la Capitol Hill au aflat şi sunt îngrijoraţi de mesajul Pentagonului către europeni, a declarat un oficial american.

EUROPA, ÎN DIFICULTATE

Capacităţile de apărare convenţionale includ active non-nucleare, de la trupe la arme, iar oficialii nu au explicat cum ar măsura SUA progresul Europei în ceea ce priveşte asumarea majorităţii sarcinilor.

De asemenea, nu era clar dacă termenul-limită, 2027, ar reprezenta poziţia administraţiei Trump sau doar opiniile unor oficiali ai Pentagonului. La Washington există dezacorduri semnificative cu privire la rolul militar pe care SUA ar trebui să îl joace în Europa.

Mai mulţi oficiali europeni au declarat că termenul-limită 2027 nu este realist, indiferent de modul în care Washingtonul măsoară progresul, deoarece Europa are nevoie de mai mult decât bani şi voinţă politică pentru a înlocui anumite capacităţi ale SUA pe termen scurt.

Printre alte provocări, aliaţii NATO se confruntă cu întârzieri în producţia echipamentelor militare pe care încearcă să le achiziţioneze. În timp ce oficialii americani au încurajat Europa să cumpere mai multe echipamente fabricate în SUA, unele dintre cele mai apreciate arme şi sisteme de apărare fabricate în SUA ar necesita ani de zile pentru a fi livrate dacă ar fi comandate astăzi.

SUA contribuie, de asemenea, cu unele capacităţi care pur şi simplu nu pot fi achiziţionate, cum ar fi informaţii unice, supraveghere şi recunoaştere, care s-au dovedit a fi esenţiale pentru efortul de război al Ucrainei.

Solicitat să comenteze, un oficial NATO care a vorbit în numele alianţei a spus că aliaţii europeni au început să-şi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea continentului, dar nu a comentat despre termenul-limită, 2027. „Aliaţii au recunoscut necesitatea de a investi mai mult în apărare şi de a transfera povara apărării convenţionale” de la SUA către Europa, a spus oficialul.

Pentagonul şi Casa Albă nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Ţările europene au acceptat în mare măsură cererea preşedintelui american Donald Trump de a-şi asuma mai multă responsabilitate pentru propria securitate şi s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile pentru apărare.

Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a pregăti continentul să se apere singur până în 2030 şi afirmă că trebuie să acopere lacunele în domeniul apărării aeriene, al dronelor, al capacităţilor de război cibernetic, al muniţiilor şi din alte domenii. Oficialii şi analiştii au spus că inclusiv acest termen este extrem de ambiţios.

RELAŢIA WASHINGTON-NATO ESTE CÂND CALDĂ, CÂND RECE

Administraţia Trump a susţinut în mod constant că aliaţii europeni trebuie să contribuie mai mult în cadrul NATO, dar nu este întotdeauna clar care este poziţia preşedintelui faţă de NATO, scrie Reuters.

În campania electorală din 2024, Trump a criticat frecvent aliaţii europeni şi a declarat că îl va încuraja pe preşedintele rus Vladimir Putin să invadeze ţările NATO care nu cheltuiesc o parte echitabilă pentru apărare.

Însă, la summitul anual al NATO din iunie, Trump i-a lăudat entuziasmat pe liderii europeni pentru că au acceptat planul SUA de a creşte ţinta anuală a cheltuielilor pentru apărare a statelor membre la 5% din produsul intern brut.

În lunile care au urmat, Trump a oscilat între o linie mai dură faţă de Rusia – principalul adversar al blocului – şi, mai recent, o disponibilitate de a negocia cu Moscova pe tema conflictului din Ucraina. Oficialii europeni s-au plâns că au fost în mare parte excluşi din aceste negocieri.

La o reuniune a miniştrilor de externe din NATO, desfăşurată în această săptămână, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că este „evident” că aliaţii NATO vor trebui să-şi asume responsabilitatea pentru apărarea Europei. „Administraţiile succesive ale SUA au spus acest lucru, într-o formă sau alta, aproape toată viaţa mea, dar administraţia noastră vorbeşte serios”, a avertizat Landau pe X.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri