Procurorii turci au anunţat, vineri, că au arestarea a 21 de persoane, dintre care 17 arbitri şi preşedintele unui club neprecizat din prima ligă, în cadrul anchetei legate de scandalul pariurilor din fotbal, transmite Reuters.
Până acum 18 dintre cei 21 de suspecţi au fost reţinuţi, a potrivit agenţiei naţionale de ştiri Anadolu.
Acţiunea vine la o săptămână după ce Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a suspendat 149 de arbitri şi arbitri asistenţi după ce o anchetă a scos la iveală faptul că oficialii din ligile profesioniste pariau pe meciuri de fotbal.
Biroul procurorului-şef din Istanbul a precizat că reţinerea celor 17 arbitri s-a făcut pentru abuz în serviciu şi manipularea rezultatelor meciurilor. Cu preşedinte de club din Super Liga, un fost patron de club şi un fost conducător au fost, de asemenea, reţinuţi pentru trucarea de meciuri, scrie Agerpres.
O altă persoană a fost arestată pentru distribuirea de informaţii false în social media, în această acţiune desfăşurată în 12 oraşe din întreaga ţară, precizează comunicatul.
Într-o anchetă separată, Comisia de Disciplină a TFF a impus sancţiuni care merg de la opt până la 12 luni pentru 149 de oficiali pentru implicarea în pariuri.
Preşedintele TFF, Ibrahim Haciosmanoglu, a descris situaţia ca ''o criză morală a fotbalului din Turcia''. Ancheta a scos la iveală faptul că 371 din cei 571 de arbitri în activitate în ligile profesioniste de fotbal din Turcia au conturi de pariuri, iar 152 dintre ei pariază intens. Unul dintre arbitri a făcut nu mai puţin de 18.227 de pariuri, iar 42 de arbitri au pariat pe mai mult de o mie de meciuri de fotbal fiecare. Alţii au fost identificaţi că au pariat o singură dată.






























Comentează