Consiliul Concurenţei anunță că supraveghează atent piaţa ouălor, după ce tot mai multe magazine au rafturile goale, în timp ce producătorii români exportă masiv, atrași de prețurile mai mari din Vest.
"Dacă vă duceţi aminte, am mai avut acum câţiva ani, când a fost iarăşi o problemă legată de gripa aviară la ferme din Olanda şi din Germania. A fost iar o penurie la nivel european şi atunci a fost exportul din România către acele pieţe şi preţurile au crescut. Da, e o piaţă europeană, dacă cresc preţurile în vestul Europei or să crească şi la noi. Ce monitorizăm noi? Situaţia să nu avem creşteri speculative de preţ", a afirmat, vineri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, conform AGERPRES.
El a subliniat că în acea perioada au fost aplicate amenzi, întrucât au existat înţelegeri între producători să crească preţul
"La vremea respectivă am avut indicii, vă aduceţi aminte că am aplicat amenzi pentru că am avut dovezi că producătorii de ouă au crescut preţurile comunicând între ei, coordonându-se între ei. Eu sper că ei şi-au învăţat lecţia şi nu vor mai face aşa ceva.. Monitorizăm situaţia cu atenţie. Dar în acelaşi timp e bine că exportăm, că de obicei ne plângem că vin alimente străine la noi, că-s importuri mari. Bun, acum mă bucură faptul că avem producători români care au forţă şi pot să exporte în străinătate, să câştige bani, să aducă bani şi în ţară", a adăugat acesta.
Rafturi goale în unele supermarketuri. Ministerul Agriculturii: „Criză nu o să fie niciodată”
Deși lipsa ouălor a devenit vizibilă în unele lanțuri comerciale, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, respinge ideea unei crize reale și indică alte cauze, cum ar fi relațiile comerciale și posibile practici neloiale.
„Criză de ouă în România n-o să fie niciodată, pentru că România are un grad de autosuficiență de 120%”, a spus Barbu, care afirmă că producția anuală depășește 5,4 miliarde de ouă.
În privința rafturilor goale, Barbu afirmă: „Este posibil să fie practici comerciale neloiale. (…) Consiliul Concurenței ar trebui să verifice de ce producătorii români nu au loc pe raftul de retail și sunt nevoiți să se ducă spre extern”.
Potrivit Asociației Marilor Rețele Comerciale (AMRCR), producătorii sunt atrași de ofertele din străinătate, mult mai profitabile.
George Bădescu, director AMRCR, confirmă „sincope de aprovizionare”, iar fermierii explică motivul. „Presiunea din afară este din ce în ce mai mare. (…) Au venit solicitări din toată lumea, cu prețuri foarte avantajoase”, afirmă Florin Panfile, directorul comercial al unei fabrici de ouă. Potrivit acestuia: „Exportul, care uzual era 7-10%, a ajuns acum la 40%. Și cred că e chiar mai mult”.































Comentează