Criză politică de amploare în Austria: negocierile pentru formarea Guvernului au eşuat

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-01-2025 16:10

Actualizat: 03-01-2025 18:10

Article thumbnail

Sursă foto: vindobona.org

Discuţiile trilaterale cu scopul de a forma un Guvern în Austria au eşuat, după ce formaţiunea liberală NEOS a anunţat că se retrage de la negocieri, informează BBC.

Alegerile generale din luna septembrie au fost câştigate de Partidul Libertăţii, eurosceptic şi apropiat de Rusia, însă formaţiunea nu a fost însărcinată să formeze un executiv.

Lidera NEOS, Beate Meinl-Reisinger, a declarat că discuţiile "nu au avut ambiţie" şi în urma lor nu s-au făcut suficiente progrese, relatează Rador Radio România.

Celelalte două partide participante la negocieri, conservatorii şi social-democraţii, ar putea încă forma o coaliţie, însă ar avea o majoritate de un singur vot în parlament.

De la negocieri a fost exclus partidul care a câştigat alegerile, Partidul Libertăţii de extremă dreapta, care şi-a asigurat 29% din membrii legislativului. Conducătorii partidului au criticat negocierile pe care le-au descris ca nedemocratice şi o tentativă de înfiinţare a unei coaliţii de învinşi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri