Criză politică în Cehia: Premierul Andrej Babis se confruntă miercuri cu o moţiune de cenzură

Article thumbnail

Sursă foto: Agenzia Nova

Premierul ceh Andrej Babis se confruntă miercuri cu o moţiune de cenzură depusă de opoziţie, care îl acuză pe miliardar de conflict de interese persistent şi un proiect de buget cu un deficit record, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Revenit la putere în decembrie 2025, după un prim mandat din 2017 până în 2021 deja marcat de acuzaţii de conflict de interese, Babis a anunţat transferul conducerii Agrofert, grupul agroalimentar şi din industria chimică cu care şi-a construit averea, către fondul fiduciar RSVP Trust, condus de un administrator independent. Acest lucru, a susţinut el, l-a adus în deplină conformitate cu legislaţia cehă.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a considerat această măsură insuficientă şi, la începutul lunii septembrie, a suspendat plata a 3,18 milioane de euro fonduri UE către grup.

Liderul partidului de opoziţie de dreapta ODS, Martin Kupka, a afirmat că premierul "a minţit pe toată lumea" pretinzând că a rezolvat conflictul de interese.

În martie, ONG-ul Transparency International a subliniat că statutul trustului, publicat de o instituţie media, arată că, contrar declaraţiilor lui Babis, conform cărora transferul Agrofert către trust este "ireversibil" şi că cei patru copii ai săi vor moşteni grupul doar după moartea sa, conducerea va fi încredinţată către trei dintre ei imediat ce acesta va părăsi guvernul. Şi că, prin urmare, teoretic, aceştia i-ar putea preda tatălui lor frâiele.

Moţiunea de neîncredere a fost depusă vineri de toate partidele de opoziţie: ODS, STAN, Piraţii, KDU-CSL şi TOP 09.

Opoziţia critică, de asemenea, bugetul propus pentru 2027, care prevede un deficit de 386 de miliarde de coroane (15,8 miliarde de euro), al doilea cel mai mare din istoria Republicii Cehe, chiar dacă economia este în creştere, iar inflaţia este sub 2%.

În cele din urmă, opoziţia deplânge atacurile împotriva presei şi a diferitelor instituţii independente.

În timpul dezbaterilor de marţi, Martin Kupka a avertizat împotriva transformării ţării într-un "Babistan".

Aceasta moţiune de cenzură are loc cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegerile municipale şi pentru Senat.

Ea are puţine şanse de succes, potrivit analistului Josef Mlejnek de la Universitatea Carolină din Praga.

Alături de aliaţii săi din partidul de extremă dreapta SPD şi din partidul naţionalist "Şoferii pentru ei înşişi", Babis dispune de 108 din cele 200 de locuri din parlament.

Google News
Comentează
București
Temperatură21°C
Variabil
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri