Partidul Democratic Unionist (PUD, probritanic) din Irlanda de Nord a indicat vineri că va bloca alegerea unui preşedinte al parlamentului nord-irlandez, ceea ce ar putea duce la suspendarea activităţii noului legislativ al provinciei britanice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Liderul DUP Jeffrey Donaldson a afirmat într-un comunicat difuzat de cotidianul nord-irlandez News Letter că nu-şi va da sprijinul pentru un premier şi nu va nominaliza miniştri dacă Regatul Unit nu modifică Protocolul nord-irlandez, pe care îl numeşte "o provocare directă la adresa principiilor care au stat la baza tuturor acordurilor privind Irlanda de Nord din ultimii 25 de ani".
Legislativul nord-irlandez nu poate funcţiona pe deplin fără un preşedinte, iar acordurile de împărţire a puterii între unionişti şi blocul naţionalist - care au pus capăt, în 1998, celor trei decenii de ciocniri sângeroase - cer ca amândouă părţile să convină asupra unui lider al legislativului înainte de alegerea unui guvern intercomunitar.
După rezultatul istoric al alegerilor din 5 mai, Sinn Fein (republican naţionalist, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze IRA) a devenit principalul partid din legislativul nord-irlandez de la Stormont, fiind îndreptăţit să numească, în premieră, premierul provinciei.
Conform protocolului semnat odată cu ieşirea Regatului Unit din UE şi a cărui modificare este solicitată acum de DUP, controalele vamale între Regatul Unit şi UE au fost deplasate în porturile nord-irlandeze, controale ce se aplică şi pentru mărfurile venite din Regatul Unit.
Acest lucru a vizat evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda membră a UE, ce ar ameninţa acordul de pace din Vinerea Mare din 1998, dar în practică a perturbat comerţul dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord, Irlanda de Nord rămânând atât în teritoriul vamal britanic, cât şi în piaţa unică europeană.
Mai mult, potrivit Londrei, apare astfel o frontieră de facto în interiorul Regatului Unit, ameninţând integritatea şi suveranitatea acestei ţări.
Guvernul britanic condus de Boris Johnson doreşte să renegocieze în profunzime acest protocol, în timp ce Bruxellesul se arată dispus să accepte numai anumite ajustări. Joi, executivul de la Londra a avertizat că nu va avea ''altă opţiune decât să acţioneze'' unilateral dacă Uniunea Europeană nu dă dovadă de ''flexibilitatea necesară'' pentru relaxarea dispoziţiilor vamale post-Brexit în Irlanda de Nord.
Aceste tensiuni au provocat preocupare şi la Washington, de unde o echipă de congresmeni sunt aşteptaţi în zilele următoare la Londra şi în alte capitale, a scris vineri The Guardian.
Cel puţin şase reprezentanţi americani vor purta discuţii la Bruxelles, Dublin, Londra şi Belfast, în fruntea delegaţiei aflându-se Richard Neal, şeful comisiei fiscale, care are şi atribuţii în planul comerţului.
Anul trecut, preşedinta Camerei reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a afirmat că nu se va putea vorbi de un acord comercial între SUA şi Regatul Unit dacă acordul de pace privind Irlanda de Nord este "distrus".
Criză politică în Irlanda de Nord - Unioniştii ameninţă cu blocarea noului legislativ
Explorează subiectul
Articole Similare

2.293
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
2.293

3.844
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
3.844

2.526
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.526

3.713
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
3.713

3.533
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.533

5.234
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.234

3.040
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.040

5.037
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
5.037

6.873
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
6.873

3.565
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.565

121
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
121

2.046
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
2.046

4.807
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
4.807

















Comentează