Fostul premier italian Matteo Renzi a declarat miercuri că-şi retrage partidul din coaliţia care susţine guvernul premierului Giuseppe Conte, coaliţie rămasă astfel fără majoritate în parlament, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Decizia lui Renzi, anunţată la o conferinţă de presă, aruncă Italia într-o nouă criză politică, în timp ce ţara se luptă cu agravarea pandemiei COVID-19.
Renzi, care conduce un mic partid, Italia Viva, ameninţase de mult timp că va părăsi guvernul, fiind nemulţumit de modul în care a fost conceput planul naţional de redresare şi rezilienţă cerut de Comisia Europeană pentru ca Italia să beneficieze de cele 209 miliarde de euro alocate acestei ţări prin fondul european de redresare post-pandemie. Partidul lui Renzi deţine două ministere, Agricultura şi Familia.
Din guvernul premierului Giuseppe Conte, un jurist neafiliat politic, mai fac parte Mişcarea 5 Stele (M5S) - partid considerat antisistem după ce s-a aliat în precedentul guvern (condus tot de Conte) cu Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini - şi formaţiunile de stânga Partidul Democrat şi Liberi e Uguali (Liberi şi Egali).
Criză politică în Italia - Partidul fostului premier Matteo Renzi părăseşte coaliţia de guvernare, care rămâne fără majoritate
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

16
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
16

35
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
35

3.949
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
3.949

76
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
76

2.205
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.205

55
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
55

169
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
169

1.769
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.769

118
Viktor Orban: Ucrainenii încearcă să creeze în Ungaria un guvern pro-ucrainean cu banii lor, cu blocada petrolieră şi cu spionii lor
118

19
Elvețienii susţin reguli mai dure pentru utilizarea reţelelor sociale de către minori
19

181
Presa israeliană, critică la adresa Europei: Europa face astăzi aceeași eroare de calcul și referitor la Iran
181

1.796
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din Israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
1.796

5.793
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
5.793
















Comentează