Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criză politică sau mutare strategică? Ministrul de Externe de la Chișinău a convocat o conferință în care ar urma să-și anunțe demisia

Realitatea.md
Nicu Popescu

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, care a ocupat această funcţie în două guverne şi este în prezent şi vicepremier, şi-ar putea anunţa demisia miercuri, când a convocat o conferinţă de presă, scrie presa de la Chişinău.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) de la Chişinău ar putea avea un nou ministru. Potrivit surselor TV8, şeful diplomaţiei de la Chişinău va face anunţul miercuri, 24 ianuarie, într-o conferinţă de presă. Evenimentul a fost convocat pentru ora 09:00 dimineaţa.

Nu se cunosc, deocamdată, motivele pentru care Nicu Popescu pleacă de la şefia MAEIE, dar presa locală a vehiculat posibilitatea ca el să fie numit negociatorul-şef al Republicii Moldova pentru aderarea la UE. Consiliul European din 14-15 decembrie 2023 a dat undă verde începerii negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova.

Premierul Dorin Recean a declarat recent că din partea Chişinăului negociator-şef va fi “un vicepremier”. În guvernul moldovean sunt acum trei vicepremieri – Nicu Popescu, Oleg Serebrian şi Dumitru Alaiba. Pe de altă parte, zilele trecute, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, declara că se intenţionează crearea unui minister fără portofoliu, care se va ocupa de negocieri, dar nu a precizat cine va fi negociatorul-şef. „Eu zic să mai aşteptăm. Va fi cineva cunoscut, care a fost implicat în procesul de obţinere a statutului de ţară candidată. Este bine ca acest lucru să fie spus de Executiv în timpul cel mai apropiat. Oamenii care au fost implicaţi până acum vor lucra şi pe mai departe, contează memoria instituţională, legăturile stabilite cu comisarii europeni”, a declarat Igor Grosu la TV Moldova.

Cine este Nicu Popescu

Nicu Popescu are experienţă în a lucra cu Bruxelles-ul şi cunoaşte foarte bine problemele Uniunii Europene. Înainte de a fi ministru, el a fost cercetător la Centrul pentru Studii Politice Europene de la Bruxelles, apoi analist şi director de program la Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR), analist la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (agenţie a Uniunii Europene) şi consilier de politică externă şi integrare europeană la cabinetul premierului Republicii Moldova.

Nicu Popescu a fost marţi în vizită în România, unde a avut o întrevedere cu şefa diplomaţiei Luminiţa Odobescu, ea însăşi implicată ca diplomat în negocierile României pentru aderarea la UE şi apoi fostă reprezentantă a Bucureştiului la Uniunea Europeană.

În locul lui Nicu Popescu ar urma să vină la Ministerul de Externe de la Chişinău vicepreşedintele Parlamentului, Mihai Popşoi, care este şi membru al Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, scrie TV8. Alte nume vehiculate sunt Cristina Gherasimov, care în prezent lucrează la Preşedinţie, şi Iulian Groza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.