Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a apreciat marţi că este "mai celebru" decât artiştii Taylor Swift sau Bad Bunny ca urmare a acoperirii mediatice de către mass-media americane a crizei dintre ţara sa şi Washington, care a desfăşurat nave de război în Caraibe, informează miercuri AFP, conform agerpres.ro.
"Sunt uimit să văd fotografia mea şi imaginea mea la Fox News şi CNN şi îmi spun 'la naiba, până unde ai ajuns, Nico'", a declarat Maduro în timpul unui eveniment al formaţiunii sale, Partidul Socialist Unificat din Venezuela (PSUV), eveniment difuzat la televiziunea de stat.
"Mi-am spus: 'la naiba, sunt celebru'. Sunt mai celebru decât Taylor Swift în SUA în acest moment, decât Karol G (cântăreaţă columbiană). Sunt mai celebru decât Bad Bunny. Îmi vine chiar să înregistrez un disc", a adăugat Maduro râzând.
SUA au desfăşurat o armada în Caraibe, oficial pentru o operaţiune antidrog ce vizează în special Venezuela, în timp ce preşedintele Donald Trump a recunoscut că a autorizat operaţiuni ale CIA în această ţară.
Doar un pretext
În opinia lui Nicolas Maduro, Washingtonul se serveşte de traficul de droguri ca pretext "pentru a impune o schimbare de regim" la Caracas şi a putea controla petrolul venezuelean.
Justiţia americană oferă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru capturarea lui, iar Donald Trump a estimat la sfârşitul săptămânii trecute că zilele lui Maduro la putere sunt numărate, respingând totodată posibilitatea unui război cu Venezuela.
"De ce se tem de mine? Dacă nu eu, atunci e un popor în picioare, în luptă (...) stăpân al propriului destin, care nu va fi niciodată umilit", a declarat Maduro.
SUA au lansat marţi o nouă lovitură în Pacificul de Est contra unei nave a unor presupuşi traficanţi de droguri, ucigând două persoane.
De la începutul lui septembrie, Washingtonul întreprinde lovituri aeriene regulate în Pacific şi mai ales în Caraibe contra unor nave pe care le prezintă ca aparţinând unor traficanţi de droguri.
În total, administraţia lui Donald Trump a revendicat distrugerea a 17 ambarcaţiuni, fără a aduce însă dovezi privind existenţa unor legături între echipajele acestora şi traficul de droguri, ucigând cel puţin 65 de persoane.































Comentează