Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criză umanitara in Africa

boko haram

Insurecţia grupării islamiste nigeriene Boko Haram a cauzat 'una dintre cele mai grave crize umanitare din Africa', a avertizat joi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează AFP.

Preşedintele CICR, Peter Maurer, a făcut această constatare după ce s-a deplasat la Yola şi Maiduguri, două oraşe din nord-estul Nigeriei unde sute de mii de persoane s-au refugiat.

Maurer a insistat în special asupra nevoii urgente de a ajuta victimele violenţelor sexuale, numeroase femei şi tinere fiind răpite apoi violate de gruparea islamistă Boko Haram.

El a criticat apoi, fără a nominaliza, unele asociaţii umanitare pentru lipsa lor de reacţie. 'Sunt foarte critic faţă de aceşti actori umanitari care vorbesc mult, dar nu produc rezultate pe teren', a adăugat el. 

'Comunităţi întregi şi-au părăsit satele şi au îndurat situaţii de neimaginat (...) Ele au nevoie de sprjin dincolo de ceea ce poate să le aducă CICR. Şi în unele locuri, suntem singuri', a precizat el.

Potrivit oficialului citat, bugetul CICR în regiunea Lacului Ciad - care include nord-estul Nigeriei şi o parte din Camerun, Ciad şi Niger - este pentru moment de 110 milioane de franci elveţieni (105 milioane de euro).

Aceasta face ca operaţiunea CICR în această regiune să fie a treia ca importanţă, după cele desfăşurate în Siria şi Sudanul de Sud. 

Peter Maurer a mai declarat că va solicita un buget suplimentar de 60 milioane de franci elveţieni, având în vedre nevoile constatate. Insurecţia islamistă şi reprimarea sa de către forţele de ordine s-au soldat cu peste 15.000 de morţi şi peste 1,5 milioane de persoane strămutate din 2009

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.