Crize de nervi pe Valea Oltului: șoferii sunt blocați în trafic din cauza pietrelor căzute; mesaje cu CNAIR: 'Așteptăm să cadă toate pietrele? Cât durează?'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 05-01-2021

Actualizat: 05-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: CNAIR

Șoferii blocați în trafic pe Valea Oltului reclamă faptul că de mai bine de trei ore stau în coloană și nu pot avansa deloc. Pietrele căzute de pe versanți au blocat complet traficul rutier.

Pe pagina de Facebook a Companiei Naționale de Administrare a drumurilor șoferii fac următoarele reclamații:

„Stam de ore bune blocați pe Valea Oltului. Cat mai durează? Așteptăm să cada toate pietrele? Nimeni nu anunță nimic”, spune Smaranda Palan.

Citește și: Campania de vaccinare, începută cu stângul. O recunoaște chiar Valeriu Gheorghiță: 'A fost o situație extrem de neplăcută'

„Eu ma bag la somn, daca e, sa ma trezească si pe mine cineva sa ma mut din mijlocul drumului, noapte bună”, spune Alexandru Telegan. „Bună dimineața, ora 07:00 tot blocat vad ca e, ma intorc pe partea cealaltă ca am amorțit”, a adăugat șoferul.

Compania Națională de Admnistrare a Drumurilor a dat asigurări că se intervine la această oră: „Se acționează pentru îndepărtarea materialului căzut pe carosabil, au fost trimise în zona utilaje de mare capacitate. Se depun toate eforturile pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.”

Citește și: Cele 10 prognoze ale Alinei Mungiu Pippidi pentru 2021: 'Va fi mare agitație politică pentru a găsi resurse suplimentare de achitat nota de plată'

Meteorologii au emis în această dimineață atenționări meteo pentru mai multe județe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri