'Chestiunea legată de referendum... nu este în concordanţă cu Constituţia /şi/ organizarea unui referendum asupra unei asemenea probleme nu este autorizată', se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.
Anul trecut, peste 600.000 de croaţi, adică mai mult de 10% din electorat conform legislaţiei în vigoare, au semnat o petiţie pentru organizarea unui referendum vizând să reducă drepturile minorităţii sârbe.
Iniţiativa a fost lansată de un grup de veterani croaţi şi victime de război.
Ea cerea să se permită unei minorităţi să-şi utilizeze oficial limba maternă şi alfabetul numai în regiunile unde reprezintă cel puţin 50% din populaţie şi nu o treime ca în prezent.
O astfel de măsură ar afecta oficial toate minorităţile din Croaţia, dar ea de fapt viza minoritatea sârbă. Aceasta este cea mai mare minoritate din ţară, cu 4% din 4,2 milioane de locuitori.
După ce recensământul din 2011 a stabilit că minoritatea sârbă reprezenta aproape 35% din totalul locuitorilor din Vukovar /est/, reprezentanţii ei politici au cerut ca alfabetul chirilic să fie folosit în mod oficial în acest oraş.
Decizia guvernului din septembrie 2013 de a introduce utilizarea de panouri cu două alfabete /latin folosit de croaţi şi chirilic de sârbi/ pe clădirile publice din Vukovar a fost urmată de incidente între poliţie şi manifestanţi care au distrus aceste însemne în mod repetat.
Curtea Constituţională a interzis marţi guvernului să aplice timp de un an legea în vigoare la Vukovar şi a ordonat autorităţilor municipale să găsească, în această perioadă, un compromis care să respecte drepturile minorităţii sârbe şi de asemenea 'nevoile' populaţiei croate, 'victimă a agresiunii sârbe' din anii 1990.
Distrus aproape complet de forţele sârbe la începutul războiului croat de independenţă /1991-95/, Vukovar este un 'oraş martir' în memoria colectivă croată.
Aproximativ 1.600 de persoane, dintre care 1.100 civili, au fost ucise în câteva luni în asediul şi căderea oraşului în noiembrie 1991, iar circa 20.000 de croaţi au fost expulzaţi din Vukovar, aminteşte AFP.AGERPRES
Comentează