DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Croaţia și Cehia au remizat în Scoția

alephnews.ro
minge fotbal uefa euro 2020

Reprezentativa Croaţiei a remizat, vineri, scor 1-1, cu selecţionata Cehiei, într-un meci disputat la Glasgow, în grupa D a Campionatului European.

După un meci de luptă, fără prea mult spectacol, rezultatul este echitabil între vicecampioana mondială şi Cehia.

Cehii au deschis scorul prin Patrik Schick (37 - penalty), golgheterul la zi al turneului, cu trei reuşite, dar croaţii au egalat imediat după pauză, prin Ivan Perisic (47), ambele echipe păstrând şase de a avansa în optimile de finală.

Cehia, care venea după 2-0 cu Scoţia, a făcut o primă repriză mai bună, în faţa unei formaţii departe de forma care o ducea în finala Cupei Mondiale din 2018.

Coufal a avut prima ocazie a partidei, şutul său din marginea careului fiind respins de Vida (3). Schick (18) a ratat reluarea din careu la centrarea lui Coufal.

Prima oportunitate a croaţilor s-a consemnat în min. 23, când Perisic a şutat din careu, dar Vaclik a prins.

În minutul 37, la un duel aerian la un corner, Lovren l-a lovit pe Schick cu cotul în faţă şi i-a spart nasul. Atacantul lui Bayer Leverkusen a reuşit să transforme lovitura de pedeapsă, acordată în urma consultării VAR-ului, deşi hemoragia nazală nu îi fusese oprită.

Croaţia, învinsă de Anglia pe Wembley în meciul său de debut, a avut o zvâcnire pe finalul primei reprize, dar Rebic, scăpat singur în careu, a ratat şutul din poziţie bună (39). Kramaric (44) a trimis şi el un şut, prins de Vaclik fără emoţii.

Echipa antrenată de Zlatko Dalic a început excelent repriza secundă şi Perisic a restabilit egalitatea (47), cu un şut din careu, profitând de faptul că fundaşul Coufal a alunecat.

Croaţii, conduşi de căpitanul Luka Modric, aflat la selecţia cu numărul 139, au avut o perioadă mai bună de joc, dar nu au reuşit să pună în pericol real poarta lui Vaclik.

Soucek (52) a avut o oportunitate notabilă, cu un şut de la 22 de metri, care s-a dus puţin pe lângă ţintă.

Cehia s-a apărat bine şi nu a oferit şanse croaţilor, care au avut o singură ocazie notabilă până la final, un şut din întoarcere al lui Petkovic (89), blocat de Kalas.

Croaţia a câştigat doar două din ultimele sale 11 partide (3 egaluri, 6 eşecuri), dar nu a pierdut până acum în faţa Cehiei (o victorie şi trei egaluri). Cele două formaţii s-au întâlnit în grupă şi la EURO 2016, scorul fiind de asemenea egal, 2-2.

Cehia, care are doar două eşecuri în ultimele sale nouă meciuri (5 victorii, 2 egaluri), a înregistrat doar două egaluri în ultimele sale 21 de partide la EURO, ambele contra Cehiei.

Vineri are loc şi celălalt meci din grupă, Anglia - Scoţia.

Croaţia: Livakovic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Gvardiol – Modric, Kovacic (Brozovic ’87) – Perisic, Kramaric (Vlasic ’62), Brekalo (Ivanusec ’46) – Rebic (Petkovic ’46). Selecţioner: Zlatko Dalic.

Cehia: Vaclik – Coufal, Kalas, Celustka, Boril – Holes (Kral ’63), Soucek – Masopust (Hlozek ’63), Darida (Barak ’87), Jankto (Sevcik ’74) – Schick (Krmencik ’74). Selecţioner: Jaroslav Silhavy.

Partida a fost arbitrată de spaniolul Carlos del Cerro Grande.

În aceeaşi grupă, de la ora 22.00 se va disputa meciul Anglia – Scoţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.